Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Jun 22, 2010

Allons enfants de la Patrie...

Cristian Vimer, Brooklyn, 22 iunie 2010 

Niciodata nu mi-a placut echipa Frantei, nu am idee din ce cauza. Citeodata am unele antipatii complet inexplicabile. Tin minte ca prin liceu aveam un coleg intr-o clasa paralela caruia de fiecare data cind il vedeam imi venea sa-i dau o palma cu sete; nu l-am cunoscut niciodata personal, poate ca era un baiat de zahar, nu stiu de ce imi stirnea astfel de impulsuri atavice. Cam la fel sta treaba si cu echipa Frantei - i-am urit de cind juca Platini, chiar si pe vremea cind Zidane era jupinul mijlocului terenului. Ciudat, dar ura fata de echipa Frantei nu se reflecta si asupra jucatorilor - mi-au placut mult Zidane, Cantona, Ginola, Giresse si Tigana pe vremuri. 


De data aceasta, catastrofa Frantei poate fi vazuta si ca pe un fel de "castana" de la cel de sus pentru calificarea minarita cu Irlanda (desi bobirnacele ar trebui sa le primeasca 
FIFA si arbitrii ei minunati) sau pentru aroganta lui Domenech, cu moaca lui posaca de clovn obosit (o evolutie normala de la aerul de pornstar rural din tinerete). 


In ciuda antipatiei sus-mentionate pentru cocoseii galici (mai mari ca media, dupa cum zice legenda), ciudat a fost ca, in loc sa sar in sus de bucurie pentru, am avut parca un sentiment de tristete (si inginerii au sentimente, nu-i asa?), si nu dintr-un "continetism" (oare asa s-o extrapola cuvintul patriotism?) exacerbat si de prestatia in general slaba a echipelor europene. Mai curind senzatia pe care am avut-o a fost ca Franta si-a pierdut in ceva masura identitatea nationala, acel sentiment care te face mindru (fara motiv, bineinteles) de apartenenta la o mare familie. Dar oare se aplica acest sentiment patriotic si din punct de vedere geografic, nu numai genetic? Oare se aplica jucatorilor francezi care au aratat mai putina tragere de inima decit un grup de legionari romani batrini si obositi din colonii asteptind dupa ani de serviciu militar binemeritata cetatenie.


O fotografie cu echipa Frantei de acum comparata chiar si cu cea de acum 20 de ani, poate fi aratata de Al Gore ca o dovada clara a incalzirii globale, ca sa parafrazez o gluma care circula pe internet. Am amintit intr-un articol mai vechi de echipa Germaniei care are nu mai putin de 12 jucatori de origine non-teutona (chiar, n-am urmarit nici un meci cu comentariu romanesc, li se mai zice "panzerele germane"? Si ce bine ca s-a retras Lehman, ca altfel auzeam iar la comentatorii mexicani gluma cu Aleman-Lehman).  


Probabil ca pluta pe care eram dus a inceput sa navigheze in deriva, si ca de fapt vina principala a performantei francezilor este a prafuitului Domenech, si nu a globalizarii sau a colonizarii inverse, dar parca in ultimii ani aceasta identitate nationala e pe cale de disparitie mai ales in Europa. Interesant este ca asa ceva nu se intimpla aici in America, unde oameni care de-abia vorbesc engleza umbla cu 3 steaguri pe masina si sunt "proud to be an American", dar despre asta poate ca voi bate cimpii alta data. 


Si, pe de alta parte, poate asta e mersul lucrurilor, masonii si  reptilienii o sa aiba grija de noi, dar parca mi-ar fi placut un meci incins de o dusmanie istorica intre Germania si Franta ca in '82. 


Asa ca inchei aici, fara sa imi dau seama clar ce am vrut sa spun si va las cu sfatul de a pune deoparte sentimentalismele ieftine pan-europene si de a sustine in continuare Coreea de Nord, ca parca locuitorii ei arata cit de cit ca o mare familie...Si sa nu v-o luati in cap acum cu identitatea nationala a echipei Romaniei, ca ne vor calma scurt alde Daniel Nichulas si Mireille Radoi (citit radoa) cind le-or tremura picioarele in fata superdotatilor Malouda si Anelka.


Liberté, égalité, fraternité, ou la mort de la chevre du ton voisin...

11 comments:

  1. In legatura cu ambivalenta ta fata de Franta, urand echipa dar iubind jucatorii, e simplu, am invatat la Sorbona (imediat dupa ce am terminat Harvardul) o chestie.
    Cum sa spun, cum sa spun? E asa ca si cu familia Boureanu: lui i-am trage pălmi cu sutu, dar o adoram pe Valentina.

    ReplyDelete
  2. Winston Wolf23/6/10 05:28

    Superb si articolul si primul comentariu, felicitari!
    Aversiunea impotriva echipei nationale de fotbal a Frantei, in ceea ce ma priveste, nu a erupt cu ocazia jocului si rezultatelor slabe de la acest CM si nici mutra cenusie a lui Domenech nu m-a facut sa stramb din nas pe cat de mediatizata a fost. Ma gandesc ca cei mai mari fotbalisti si antrenori ai istoriei erau si printre cei mai urati si respingatori, dar sarmul lor era, chiar mai mult decat jocul, atitudinea din teren, de pe banca tehnica, sau afara. Din pacate Franta a avut multe lipsuri in ultima vreme si la aceste capitole – jucatori si antrenor deopotriva. Si sper ca nici diversitatea rasiala a sportivilor sa nu ma influenteze... Aceasta aversiune a mea este cladita in zeci de ani de competitii sportive (fotbalistice sau aiurea) de sute de meciuri sau jocuri in care sportivii ma obisnuisera cu un comportament, sa-i spunem doar ne-elegant, de trucuri care sa mascheze lipsa de valoare sau sa apropie victoria, de numeroasele batai incasate pe drept sau pe nedrept de sportivii romani la Olimpiade sau Campionate, la Rugby, Handbal etc de contrastul puternic de emotii (inexplicabil, de altfel) in momentul intonarii “God Save the Queen” dupa “Marseilleza” pe Twickenham la un meci de Rugby, as merge mai departe, ca si tine, la o analiza antropologica, dincolo de conflictele Europei ultimelor 3 secole, dar ai dreptate, aceasta este o alta discutie.
    Totusi nu putem sa fim la fel de r(s)eci in analiza si sa remarcam plat doar ca “jocul Frantei a fost mult sub asteptari” (care or fo fost acelea ?!?), sau ca “echipele adverse si-au dorit mai mult calificarea”, sper totusi ca Anglia “sa-si doreasca mai mult calificarea” diseara.

    ReplyDelete
  3. @DC: foarte plastica comparatia, mai ales ca habar n-am cine sunt aia, hehe

    ReplyDelete
  4. @ Winston Wolf: Foarte poetic, sa speram ca Anglia se va califica totusi, altfel riscam sa avem un campionat fara personalitate.

    ReplyDelete
  5. Winston Wolf23/6/10 09:39

    E un policitician tanar PDL cu Q7 (l-am vazut recent pe Calea Victoriei) care zambeste permanent si-si scoate din minti interlocutorii cu replici enervante, dar cu o nevasta buna rau

    ReplyDelete
  6. Cum fac si eu sa ajung politician tinar cu Q7?

    ReplyDelete
  7. Winston Wolf23/6/10 09:51

    Ai avut la un moment dat aceasta sansa, dar ai irosit-o facand praf un Fiat Chroma intr-o intersectie bucuresteana...
    Oricum nu e timpul pierdut, discurs ai, condei stiam ca ai, doar ca nu era inca ambalat in intr-o forma de exprimare potrivita - asteptai sa scrii Cartea dintr-o data - lipseste doar o conjunctura, pe care, ma astept sa ti-o creezi - ca de obicei.

    ReplyDelete
  8. Hehe, da, parca imi amintesc ceva. Oricum nu cred ca mi-ar fi placut sa devin politician, n-am gasit unii sa imi fie pe plac macar cit de cit. E mult mai usor sa minti daca macar crezi cit de cit in linia generala...

    ReplyDelete
  9. domenech e de vina domne. uite la looney maradooney ce friu liber da baietilor lui. daca il rade brazilia, at least he'd gone down in style.

    ReplyDelete
  10. In primul rand vreau sa-i multumesc liderului nostru, Cristian Vimer, in descifrarea lumii in care traim prin psiho-analiza meciurilor de fotbal si a fotbalistilor atat de mistici unde poti gasi inspiratie cand bei o bere si vrei sa te intorci iarasi spre regnul patrupedelor.

    Eu as incepe aceasta analiza de la spectatorii fiecarei tari si modul lor de a se comporta in tribune. Cred ca, comportamentul lor, spune foarte mult despre temperamentul fiecarui popor si pasiunea lor pentru viata.
    Ma uitam mirat la publicul american cat de cuminti erau la primele meciuri in cupa mondiala de anul acesta si faceam o analogie cu stadionul lui Gigi Becali din Bucuresti si ma intrebam unde sunt asemanarile psihologica , ca din punct de vedere fizic se vad.
    Un scurt istoric recent despre stadionul Ghencea:
    - li s-a pus sarma ghimpata sa nu sara in stadion
    - li se verifica buletinele la intrare
    - au camere de luat de vederi si ofiteri gata sa imobilizeze pe oricine
    - li s-a pus o plasa sus sa nu mai arunce cu scaune si sticle in stadion

    Si raspunsul respectabililor nostri concetateni si suporteri a fost:" Da ce D-mne suntem animale?"
    Si stau si ma gandesc daca este o intrebare sau o afirmatie. Si apoi iarasi imi vin in minte cumintii suporteri americani, bine dresati.

    Si sincer in perspectiva timpului scurt pe aceasta planeta nu stiu ce e mai bine sa fii un patrulaped roman sau unul dresat.

    ReplyDelete
  11. Danut Lupu27/6/10 16:43

    @Cristian Vimer:Cum fac si eu sa ajung politician tinar cu Q7?

    - Trebuie as fii tanar:)))

    Despre Franta..nu i-am putut suferi nicioadata, incepand de la Espana 82 pana acum sau Brazilia 2014 si dupa. Nu imi pot explica de ce. Tre' sa ma gandesc tare sa imi aduc aminte de un jucator francez pe care l-am simpatizat.

    ReplyDelete