Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Jun 20, 2010

Rusia - Romania 32-37. Jos palaria!

Cristian Vimer, Brooklyn, NY, 20 iunie 2010


Poate ca ar trebui sa scriu despre meciul Braziliei cu Coasta de Fildes, despre rusinea Italiei sau despre noi arbitraje slabe, dar nu pot cu vederea una din cele mai frumoase performante ale sportului romanesc in ultima perioada - eliminarea cu iz de miracol a Rusiei in play-off-ul Campionatelor Mondiale (de handbal masculin, in caz ca va gindeati la altceva). Este pentru prima data cind Rusia nu se califica la un Campionat Mondial, lasata acasa de o echipa tinara care parca si-a dat seama pentru o clipa ca sunt urmasii celor care reprezentasera cindva o forta in handbalul mondial.
Nu voi incerca sa dau detalii despre meci, pentru ca, spre rusinea mea, nu am urmarit meciul, dezamagit dupa infringerea de la Bucuresti, si, negativ ca orice roman, nesperind intr-o revenire. Intotdeauna mi-a placut handbalul, un sport spectaculos, care, din pacate, aici in America nu este deloc cunoscut - aici "handball" este un joc plictisitor cu o mingiuta de cauciuc la perete, practicat de obicei in cartierele sarace. 


Un an bun pentru handbalul romanesc - dupa finala Oltchimului in Liga Campionilor, iata ca si baietii, poate din vanitate masculina, au reusit o calificare superba, mai ales prin dramatismul ei, la Mondiale. De acord cu cei care vor spune ca era vorba numai de un play-off, si nu de vreo finala, si, de asemenea, ca Rusia nu mai e de mult o forta in handbalul mondial, dar vreau sa remarc atitudinea complet diferita de blazarea mioritica a romanilor, cu care au abordat baietii acest meci, dupa o severa infringere la 4 goluri acasa, in loc sa cada linistit de pe un cal frumos, si sa se plinga de umezeala din Polivalents. Mai ales ca, in handbal, avantajul terenului propriu e chiar mai important decit la fotbal - o asemenea revenire fiind considerata sora cu miracolul. 


Pentru cei care nu au dorit sau nu au putut sa se uite la meci, iata aici ultimele 9-10 minute din meciul de la Chekhov. De urmarit comentariul extrem de negativ si tendinta de a sari la gitul arbitrilor la fiecare faza, chiar si cind nu era cazul, de care nu ne putem desprinde, parca, niciodata.


Bineinteles ca, negativ ca orice roman, nu pot sa o las asa si voi mai adauga ceva, incercind sa le-o iau inainte celor care vor incepe sa strige, cu indignare patriotica, justificata de altfel, despre rusinea salii Polivalente, fara aer conditionat si intr-o stare deplorabila, acuzind guvernul pentru lipsa salilor de sport competitive din tara. Iata ce am scris, comentind la un articol dintr-un ziar de sport dupa meciul Oltchimului, pierdut, tot in hulita Polivalenta, cind toti ziaristii au sarit la gitul guvernului:


"Inteleg indignarea patriotica, suntem de cacao, intr-adevar. Problema insa mi se pare mult mai serioasa - problema nu sunt numai guvernantii, ei sunt doar exponentii alesi ai poporului (si sunt convins ca aproape orice roman ajuns in situatia lor ar fura la fel de tare ca si ei, inclusiv eu, de ce sa mint). Problema suntem noi, toti. De ce trebuie sa ne construiasca statul sali la pret de stadioane? De ce nu le construim noi? De ce echipa Oltchim, care are un buget destul de mare, comparabil cu al celor mai bune echipe de handbal din Europa, nu are o sala de 3000 de locuri, desi isi doreste sa fie cea mai buna de pe continent? Nu are marele combinat petrochimic (societate pe actiuni, din cite stiu eu, nu proprietatea statului) bani sa construiasca o sala? Asta e problema noastra - asteptam totul de la guvern si ne miram ca fura, desi guvernul suntem noi. Atit am avut de spus."

3 comments: