Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Jul 9, 2010

Finala mica se mai joaca? Pentru ce?

Cristian Vidrascu, Washington DC, 9 iulie 2010

Echipa pe care am simpatizat-o la aceasta Cupa Mondiala, pentru jocul spectaculos si nu numai (nu pot sa spun ca am sustinut-o, pentru ca inima mea sangereaza pentru o singura echipa cu nuante galbeno-tricolore, si eventual pentru naivele stele cu dungi) a plecat acasa. Nu cu coada intre picioare, ci demn, invinsa de o echipa mai buna. Asadar, Germania este out si Spania este in finala.

Desi imi place ca echipa, nu ma voi uita la meciul Germaniei cu Uruguay. Chiar daca va ramane in istorie ca sansa lui Klose sa-l intreaca pe Ronaldo (cel adevarat) in clasamentul marcatorilor din toate timpurile. Klose are sanse reale sa castige si Gheata de Aur. In schimb, ar putea fi meciul lui Diego Forlan, un adevarat Mutu uruguayan, care prin valoarea mult peste nivelul echipei, a reusit s-o traga dupa el pana in semifinale. Jucand pe toate posturile, mai putin portar (acolo l-a ajutat colegul Suarez). Indiferent, nu ma voi uita. Cum nu m-am uitat nici acum patru ani, nici acum opt ani, nici acum doisprezece ani si tot asa.

Nu este ca la Jocurile Olimpice, unde plasarea unui sportiv pe podium este – in afara onoarei nemarginite rasplatita cu o medalie de bronz – si un considerent mare in punctajul tarii pe care o reprezinta. In schimb la Cupa Mondiala (propun sa nu ii mai spunem eronat Campionat Mondial sau Mondiale), este un meci al perdantilor, al sperantelor naruite, care sincer nu mai au nici un chef sa joace.

Ce daca se joaca frumos? Din 1990 incoace, de cand inteleg si eu cate ceva din acest turneu, in finala mica s-au dat 3,8 goluri pe meci; in finala mare, numai 1,6. Nici macar jumatate! Totusi, a interesat pe cineva? In 1998, Olanda a fost condusa cu 2-1 de Croatia inca din minutul 35. A alergat nebuneste dupa egalare? A riscat, s-a zbatut? Deloc. Toti pareau ca asteapta sa se termine chinul, sa ajunga acasa ca sa se poate uita la finala mare linistiti. Cu riscul de a-mi enerva colegii prin folosirea unui cliseu gazetaresc, lipsa de miza chiar si-a spus cuvintul. Si nu numai atunci – in toate finalele mici de cand ma stiu. Poate chiar de aceea sunt atat de spectaculoase. Sunt practice meciuri amicale.

Mai tine minte cineva meciul Suediei (asasinii nostril) cu Bulgaria lui Hristo? Mult mai usor ne amintim (si nu numai noi) de meciul Romaniei cu Argentina sau chiar al Braziliei cu gazda SUA. Din 2002, pun pariu ca putini isi vor aminti de golul incasat de Coreea de Sud in secunda 11 (gratie lui Hakan Sukur) in finala mica (cel mai rapid gol vreodata intr-o cupa mondiala), in schimb multi isi amintesc de “erorile” de arbitraj din meciurile aceleiasi echipe cu Italia si cu Spania.

Deci va spun sincer, finala mica nu ma intereseaza. Nu conteaza, Jean boxeaza. Nu importa, Jean exporta.

In schimb, astept cu entuziasm finala mare intre doua echipe europeane, infometate de trofee, care merita din deplin sa-si dispute actul suprem.

5 comments: