Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Jul 14, 2010

Cum se vede un meci in limba spaniola

Cristian Vidrascu, Washington DC, 14 iulie 2010

Sunt in mare intarziere, ca de obicei, si injur ca un birjar. E deja 2:31 pm, meciul a inceput de un minut, si caut parcare. Nervos, parchez grabit, evident prost, invitand masinile de pe strada sa-mi zgarie aripa stanga. Nu conteaza. Zbier la amicul meu grec Peter (nascut aici, dar care tine la etnie) sa iasa mai repede din masina si fugim catre bloc. Jos, la intrare, receptionista ne cere datele, iar eu ii raspund in graba si fug la lift, tarandu-l pe neinteresatul Peter dupa mine. In lift mai intra un tip inalt, cu trasaturi latino, care e la fel de grabit. Imediat imi dau seama ca avem aceeasi destinatie: apartamentul lui Jorge.
In sfarsit am ajuns la meci (in minutul 7, dar orisicum, sunt acolo). Taman la timp, Mexic-ul incepuse tare, si pana ma asez bine da o bara, apoi in minutul urmator mai rateaza o ocazie uriasa. Comentatorul postului mexicano-american Univision e in forma de zile mari, striga, vorbeste ba iute ba lent, isi ingroasa vocea cand e nevoie, i se adreseaza colegului intotdeauna cu numele intreg “Jose Luis Chilavert” si ne excita organele auditive. La fiecare ratare exclama: “Se-la-per-dio!” lungind si in acelasi timp punand emfaza pe fiecare silaba. Pana sa ma dezmeticesc, ma trezesc cu o bere mexicana marca Corona in mana, fara traditionala lime, adica lamaie verde (nu mai e timp) si apuc sa ingan scuzele de rigoare, ca nu am apucat sa vin cu nimic datorita intarzierii, dar ca am stabilit cu conationalul meu Nelu sa aduca bere si din partea mea. (Intre timp Nelu, care se dusese sa culeaga o fata foarte simpatica din statul vecin, si-a dat seama in ce intarziere era si s-a oprit cu fata la un restaurant pe marginea drumului, sa prinda prima repriza acolo; avea sa ajunga deabia in repriza a doua, dupa golul lui Tevez care a ingropat meciul, insa spre meritul sau, cu berea pe care i-o cerusem.)
La un aut de poarta facem cunostinta. Gazda (el anfitrion) este Jorge – fostul meu administrator la bloc, un architect colombian de 30-si-un-pic de ani care a fugit de mafia comunista care ii cerea bani de protective, si nu se mai poate intoarce in tara lui. Sta intr-un apartament chic intr-o suburbie a capitalei, aproape de metrou (ceea ce inseamna ca il costa cu cel putin $500 in plus pe luna fata de alta locatie). Nelipsita esta amica lui platonica, Sandra, o fata foarte harnica care pregatise tot felul de gustari si ne aducea beri si gustari fara nici o retinere post-feminista despre rolul traditional al femeii. De cand o cunosc e foarte de treaba, modesta, si la locul ei. De-ar avea toate femeile acelasi bun simt! Dar sa revin. Mai este speriata Ramona, chihuahua lui Jorge care se ascunde in bratele lui sau a Sandrei (spre binele ei, a chihuahuai adica, pentru ca la marimea ei de sobolan, risca sa fie calcata in picioara la vreun gol sau faza spectaculoasa). Mai sunt niste baieti din echipa lui Jorge de fotbal: baiatul din lift, un colombian inalt si bine facut, cu trasaturi destul de europene; este si logodnica lui, o peruanca micuta, draguta si simpatica. Mai sunt cativa baieti din Colombia, unul cu trasaturi mai indigene dintr-o provincie foarte apreciata de Jorge (unde femeile, cand le inviti politicos sa ia loc pe scaun, se culca direct pe spate, cu picioarele desfacute), mai e un peruan, si intr-un final apocaliptic apare si Nelu (maramuresan, doctorand si cercetator foarte apreciat la o universitate importanta din capitala) cu fata: o mexicanca draguta foc, poate si prin faptul ca vorbeste romaneste la perfectiune (a locuit la Bucuresti o perioada, cu serviciul). Prin procesul de americanizare acuma o cheama Julie (pronuntat Giuli), nu Julia (pronuntat Hulia).
Pana sa apara Julie, printre noi nu se gaseste niciun argentinian si niciun mexican. Asta nu-i impiedica pe toti colombienii sa tina cu Argentina si cu zeul Maradona. Peter grecul e mai interesat de bere, caterinca si gratarele de dupa meci. Oricum e pornit pe fotbal, mai ales pe echipa Greciei (“niste nesimtiti, dom’le, deabia asteptau sa se intoarca acasa la curve si bautura” spune in timp ce-si soarbe savuros berea). Eu si cu inimoasa logodnica peruanca suntem singurii care tinem cu Mexicul – eu am motivele mele, iar ea din mila pentru fotbalistii imbracati in verde si mai ales din mila pentru mine (sa nu raman chiar asa de izolat printre atatia “argentinieni” infocati).
Jorge ne povesteste tantos detalii tehnico-tactice, in timp ce ne umple mainile cu beri si – cand protestam ca nu mai incape bere – cu whisky pe gheata.
La primul gol, reactia e vehementa. In timp ce comentatorul isi etaleaza forta plamanilor strigand “goooooool” cu toata fiinta lui, acoperind orice precizare a ceva mai seriosului coleg (si fost portar al Paraguay-ului) Jose Luis Chilavert, toata camera e in extaz. Pana si Peter se uita mai interesat la ecran. Eu protestez ca e offside, iar ei imi explica ca ma insel – nici urma de asa ceva. Totusi, dupa reluari, admit cu totii ca intr-adevar, a fost offside. Eu ma dezlantuiesc cu FIFA si hotii si incompetenta si mafia siciliana si Rosetti, Jabulani si probe video, ei incearca impaciuitor sa ma linisteasca. Pana si sustintoarea mea, peruanca, spune ca poate a fost o simpla greseala de arbitraj, dar eu – datorita berilor lui Jorge – ma incapatanez si o iau de la capat cu teoriile conspirationiste si amenint sa nu ma mai uit in viata mea la vreun meci de fotbal. (Exagerez). Jorge imi mai potoleste furia umplandu-mi mainile, si indirect gura, cu inca o sticla de Corona, dar dupa ce imi reincarc rezervorul pret de cateva secunde bune, revin la atac. Chiar exagerez un pic cu Jorge, spunandu-i verde in fata tot ceea ce cred despre teoria lui cu probele video (care cica n-au ce cauta in fotbal, factorul uman etc.). Urit din partea mea, sa ma ratoiesc la om in casa, dar aveam motive sa fiu suparat (mai devreme alta eroare de arbitraj schimbase soarta meciului de dimineata intre englezi si nemti).
Dupa acest moment de ananghie, un pic coplesit de insistentele lui Jorge sa lasam probele video si sa ne ocupam mai bine de probele Corona, amortesc pe scaun, devenit un fan si mai infocat al Mexicului. Cand a aparut Julie, am mai castigat un aliat, de fapt doi – si Nelu prin alianta – dar era prea tarziu. Cand au aflat ca Tevez facuse 3-0, s-au pleostit si mai tare.
“Argentinienii” deja sarbatoreau si o lasasera mai moale, admitand in mare parte ca soarta meciului a fost influentata de arbitri (in afara de Jorge, incapatanat in mandria sa de gazda, dar nu trebuie uitat totusi ca nu pornise cu handicapul nostru de timp la bautura; incepuse de dimineata, de la Anglia-Germania – gustarile le-a facut Sandra). La golul mexican, am avut o sclipire de speranta, dar invingatorii consumau in continuare foarte relaxati, explicand ca Mexicul nu e Liverpool sa revina de la 0-3.
Dupa meci s-a lasat cu gratar in curtea blocului (amenajata special cu mese si cu gratare fixate in pamant), apoi ne-am balacit in piscina sub privirea salvamarului ucrainean venit sa lucreze pe vara. Iar gratare, iar bere, iar piscina, si tot asa. Jorge a tinut sa ne arate cat de ciudat sare Jabulani-ul sau nou nout (FIFA se pricepe la marketing, se pare) dar nu am mai apucat. Am mancat carne de vaca stil argentinian (foarte buna, in ciuda golului din offside), carnati in sange colombieni, si in mod paradoxal guacamole (reteta mexicana, pregatita de fete, din ingrediente proaspete). Totul spalat cu bere si apa clorinata din piscina. Jorge era in mare verva si a insistat sa parieze $20 cu mine pe Chile impotriva Braziliei; l-am atentionat ca isi va pierde banii, dar a ramas neclintit. Ulterior n-a mai tinut minte (dupa victoria Braziliei, adica) dar m-a crezut pe cuvint, datorita amicitiei noastre.
PS Un link foarte interesant cu comentatorii Univision (fara Jose Luis Chilavert, dar cu inconfundabilul Pablo Ramirez, dezlantuit) pentru a putea aprecia stilul exuberant:
A se nota si fixatia pe numele Simao Sabrosa. Sau penal penal penal. Sau golazo, azo azo azo. Oricum, din pacate (sau din fericire) am scapat de "El aleman Lehmann".

3 comments:

  1. Minunat! Ma gandesc la BR RC, 100 de mici si-o galetusa de mustar. Odata, era un vanzator de mici, de origine neindoielnica (ok, comentariu quasi-rasist), la Piata Galati, care servea sare cu unghia imensa a degetului mic (crescuta special pt acest scop). Adauga slaninutza, ceapa verde, pui cu mujdei, borsh de peste de la Sf.Gheorghe, pastrama de oaie pe str toamnei, bulz de Moeciu, salau cu maioneza, ciorbica de burtica cu ardei iute si smantana de la tarani cu paine calda, si-mi afund piciorul drept in mancarea de plastic de-aici... Sensul e clar, devine explicabil, totul se asorteaza lin si din plin cu nostalgica depresie a diviziei A.

    ReplyDelete
  2. Interesant articol - am ajuns sa ne laudam singuri, hehe. Si mai interesant ar fi un sondaj/interviu cu diversi prieteni de-ai tai din America Centrala si de Sud despre acest fenomen de renuntare la identitatea nationala si adoptarea "cuceritorilor" sau celor mai "albi". Ce zici de acest proiect?

    ReplyDelete
  3. Danut Lupu14/7/10 22:51

    @Vidra: tot campionatul l-am vazut pe univision. Super comentariu.

    ReplyDelete