Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Jul 19, 2010

Supercupa din sinul lui Avram

Cristian Vimer, Brooklyn, 19 iulie 2010  


Sincer sa fiu, mi-a placut Supercupa Romaniei, mai ales ca au bagat calculatoristii astia o transmisie pe Sopcast de o calitate exceptionala (multumesc autorilor, si sper sa o tina tot asa), desi anul acesta a fost mai trasa de par ca de obicei, parind un trofeu scos din dulap la cererea CFR-ului pentru a-l mai arata publicului local (de ce oare s-a jucat la Cluj, daca tot s-a jucat?) si apoi a-l incuia la loc in mica vitrina cu trofee a stadionului Constantin Radulescu. Ca sa fim corecti, si in Italia sau Spania se joaca chiar daca o echipa a cistigat eventul (dar cu finalista Cupei, nu cu locul 2 in campionat), iar FA Community Shield se joaca cu locul 2 in Premier League.


In orice caz, a fost un meci misto, alert, dramatic (4 penaltiuri (!) ratate de Unirea, chiar si fara sa-l aiba pe Duckadam in fata), tot ce-ti poti dori de la o finala - mai bun ca multe meciuri de la Cupa Mondiala (poate si din cauza fondului sonor si a unei mingi adecvate - Puma de aceasta data). CFR chiar arata fotbal citeodata - e o echipa organizata, joaca in sistemul modern 4-3-2-1 (schimbat pe final in 4-4-2), si si-a creat citeva faze spectaculoase. Am scris si inainte ca, trecind peste modul contestat de multi in care a cistigat Liga 1, mi s-a parut cea mai buna echipa anul trecut, singura care aducea din cind in cind cu echipele de top europene. 


Se pare ca iar am divagat prea mult pina sa ajung la subiect, dar nu mai sterg acum, ca e scris frumos. Subiectul, ati ghicit, e arbitrajul lui Marius Avram, baiatu' lu' tata Vasile, seful arbitrilor din Romania. Mariusica nu e prost deloc, ne-a dat o lectie despre cum se arbitreaza "modern" o finala, a fost sapte clase peste marele Howard Webb din finala CM. Bineinteles, in linia trasata de FIFA, UEFA, FRF si alte foruri, Avram a fost arbitru-jucator, impartind dreptatea dupa cum simtea el de cuviinta (sau dupa cum i s-a spus). Totul a fost in regula pina la golul Unirii din prelungiri, dupa care a reglat citeva butoane pe ici, pe colo pentru CFR, dar echipele bune nu au nevoie de mult ajutor. Metodele se cunosc - lovituri libere de la marginea careului, neacordarea celui de-al doilea galben lui Muresan pentru lovirea balonului dupa fluierul arbitrului (nu asa a fost si cu Robben in finala, dar dupa ce Heitinga fusese eliminat?), etc, etc. Dupa egalare, abilul Mariusica intoarce frumos foaia si incepe sa dea rapid citeva decizii in favoarea Urziceniului, asa, cit sa nu poata fi acuzat ca tine cu cineva. Arbitraj perfect, dupa normele FIFA, peste 96% din decizii fiind corecte, echipa mai ofensiva si mai spectaculoasa a cistigat, intr-o maniera dramatica, la penaltiuri (nu cred ca Avram i-a deocheat pe jucatorii de la Urziceni in asa hal incit sa rateze 4 penaltiuri), toata lumea (mai putin Meme si compania) e multumita. Parca am mai vazut undeva filmul asta, nu?


Nu mai insist cu arbitrul-jucator modern ca sa nu spuna lumea ca am idei fixe ca orice roman care se respecta (bine, normal ca am, dar n-o sa recunosc acum in fata tuturor). Vreau numai sa ating un aspect pe care nu cred ca l-a sesizat nimeni. Lucrez de citiva ani buni in la o firma relativ mica de proiectare in constructii, dar am avut de-a face cu foarte multi oameni cu bani implicati in acest mediu al afacerilor imobiliare (dezvoltatori - cum am vazut ca se spune in Romania, arhitecti cu nume, contractori mari si mici, etc) si am observat un aspect important al afacerilor de acest gen: oricit de bine ai ti-ai face treaba ca specialist (arhitect, inginer, ce-o fi), clientul nu-ti va spune niciodata ca ai fost bun, intotdeauna se va plinge de tine, te va ameninta ca nu iti mai da proiecte, va incerca sa iti demonstreze ca esti slab, insa, pina la urma, tot el te va suna sa iti dea urmatoarea cladire. Prin aceasta tactica, automat ti se va taia increderea in tine, vei avea indoieli de valoarea ta, incepi sa te gindesti ca nici tu nu ai facut o treaba perfecta, si, implicit, te va face sa iti tii preturile scazute si sa accepti tot felul de compromisuri pentru clientul respectiv. Se creeaza astfel o stare de co-dependenta nesanatoasa intre toti cei implicati in acest mediu, dar pina la urma toata lumea e multumita.


Paralela cu FIFA, FRF, etc poate parea un pic trasa de par, dar promit s-o mai periez; poate ar fi fost mai nimerita o comparatie cu un bar care plateste protectie Mafiei, desi poate ar putea sa angajeze niste negri enormi care sa-i pazeasca usa fara probleme. Observatia mea e ca, nu numai in Romania, rar se mai cistiga trofee fara ajutorul arbitrilor, desi, din ce in ce mai des, echipele cele mai valoroase termina invingatoare. Hai sa presupunem pentru o secunda ca echipele ajutate de arbitri nu au cerut asta inainte de meci, ca sunt perfect curate si increzatoare in fortele lor. Ei bine, asta nu ar conveni deloc forului conducator, pentru ca echipa nu ar mai depinde de ajutorul lui, si nu ar fi bine pentru nimeni ca echipele respective sa stie ca ar putea cistiga numai prin forte proprii. Probabil ca, daca o echipa ar arata o astfel de atitudine aroganta, ar fi fost pusa imediat cu botul pe labe de un arbitraj potrivnic (echivalentul picioarelor rupte cu bita de mafioti). Astfel se creeaza acest sistem de interese comune, din care va cistiga mereu cine trebuie, pentru interesul fotbalului, care, nu-i asa?, este al nostru, al tuturor, sau cel putin asa ni se spune.

6 comments:

  1. Anonymous25/7/10 06:59

    s inteleg ca in sfarsit un roman a ajuns model pentru toata europa. felicitari d-le bashescu, ai fost un model de urmat pentru tot arbitrajul european- arbitru jucator. :))

    ReplyDelete
  2. Anonymous25/7/10 15:49

    S-a jucat la Cluj deoarece Urziceni a fost in postura de challenger, cel care provoaca liderul si ca atare vine la el. Oricum, sa nu uitam marketingul. La meci au fost in jur de 15.000 de spectatori, la Urziceni ar fi fost mult mai putini, iar pe teren neutru si mai putini.

    De ce a jucat locul 2 cu locul 1, si nu finalistele cupei? E simplu, CFR a facut eventul adica a castigat o data finala cupei, nu avea nici un sens o rejucare a aceluiasi meci (well, avea sens pentru Porumboiu, care e disperat ca nu are nici un trofeu).

    ReplyDelete
  3. Anonymous mi-a placut commentu tau.Si pe pagina asta am feelingul ca CFR-ul nu e foarte simpatizata,cel putin de autorul articolului.Oricum pagina asta e peste presa sportiva din Romania.Respect

    ReplyDelete
  4. @ zolee. gresesti, chiar simpatizez CFR-ul foarte mult (dupa Sportul Studentesc, echipa mea de suflet). Cred ca este cea mai profesionista echipa din Romania, si sungura care joaca cit de cit apropiat de fotbalul modern. N-am zis ca Supercupa nu trebuia sa se joace - a fost numai un pic tras de par tot procesul, pentru ca nu se stabilise clar dinainte daca se joaca sau nu, unde se joaca, etc. E in stilul federatiei sa actioneze asa, sa para ca iti face un favor, in loc sa stabileasca de la inceput, clar, toate regulile. Am atras atentia numai la modul smecheresc la compensare in care a arbitrat Avram, nu mi s-a parut OK. In schimb am vazut meciul cu Craiova, si ma enerveaza rau alde Ioanitoaia care tipa ca arbitrul a furat, cind de fapt n-a fost nimic. Multumesc de aprecieri, incercam si noi sa ne ridicam peste nivelul presei de sport, care e cam jalnic.

    ReplyDelete