Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Sep 9, 2010

Negativismul triumfator

Cristian Vimer, Brooklyn, 17 august 2010   


Incep cu un bine v-am (re)gasit pentru toti cititorii Jurnalului de Fotbal; am revenit dupa o prea scurta vacanta undeva la mare, fara internet (!), deci, din fericire pentru cititori, in imposibilitate de a-i mai plictisi sau enerva cu ideile mele crete. 
Dar, dupa cum se stie, de ce ti-e frica nu scapi, asa ca iata-ma inapoi cu mintea odihnita si gata de atac (la persoana, bineinteles). Poate e numai o iluzie, dar parca in ultima vreme am avut senzatia ca valul de articole si comentarii negative din presa romaneasca (de sport si nu numai) a luat o amploare fara precedent.
Intr-un fel e de inteles in contextul crizei economice, incompetentei si coruptiei clasei politice din Romania si de aiurea, iar proasta dispozitie a oamenilor se reflecta si in ceea ce gindesc, inclusiv in legatura cu sportul. Depresia suporterilor se amplifica si datorita prestatiei slabe a nationalei si a echipelor de club, si a lipsei totale de rezultate pentru sportului romanesc in general, care se afla intr-un declin continuu de pe vremea sportului profesionist comunist.


De multi ani incoace am avut ocazia sa ma intilnesc cu mentalitatea exagerat de pozitiva si patriotica a americanilor (sincer, imi amintesc un pic de propaganda comunista - numai ca ceea ce la noi se lua la misto, aici e adoptat de toti). Aici e cel mai bine, toti teroristii ii ataca pentru ca urasc libertatile si modul de viata al americanilor, toti copiii sunt speciali (in afara de cei cu handicap care sunt "specially able"). Ce mai incoace si-ncolo, America e cea mai tare din parcare, se stie. Aceasta mentalitate bineinteles ca se aplica si la sport - nu ma refer aici la cistigarea de medalii (stim ca sunt bunicei la asta) ci la reflectarea fenomenului in presa. De exemplu, modul in care se prezinta olimpiadele la televizor e foarte amuzant. Mai intii, rar se transmite ceva in direct – pe linga faptul ca doresc sa vada totul la ore de maxima audienta ar fi prea riscant, telespectatorii nu trebuie sa vada America invinsa. De obicei se aleg sporturile la care americanii sunt cei mai buni, si se transmit la ore de maxima audienta, intr-o maniera asemanatoare cu un film de suspans – mai intii se prezinta viata eroului sau eroinei americane, copilaria lor intr-o familie perfecta din Midwest, in caz ca sunt albi, sau modul in care au reusit, prin munca sustinuta, sa plece dintr-un ghetou sarac din mijlocul Detroitului si sa ajunga mari olimpieni. Apoi se prezinta povesti asemanatoare si despre cei mai importanti competitori, ca sunt si ei foarte puternici si respectabili, se stie. Totul culmineaza cu momentul final, in care americanul il invinge cu un suprem efort pe puternicul rus si se termina, bineinteles, cu steagul american fluturind pe cel mai inalt catarg si imnul “The Star-Spangled Banner” rasunind victorios din pieptul atletului inlacrimat de pe cea mai de sus treapta a podiumului (inmultiti cu numarul de medalii de aur si va veti putea face o impresie de cat de enervant poate fi sa urmaresti Olimpiada la televizor). Mai se prezinta si unele probe, in care americanii pierd la limita, dar printr-un efort eroic, prind medalia de bronz dupa ce au cazut cu o tura inainte, dar s-au ridicat si si-au depasit limitele pentru a ridica numarul de puncte pentru cea mai tare natiune din parcare. In schimb, cind americanii pierd, mai mult sau mai putin lamentabil (pare imposibil, dar se mai intimpla si asa ceva), pur si simplu proba respectiva nu mai apare la televizor. La Olimpiada de la Beijing, echipa feminina de softball (un fel de baseball de copii cu o minge mare) era cotata drept marea favorita a competitiei (si aproape singura competitoare); era echipa care cistigase practic toate editiile anterioare si, practic, singura participanta serioasa; totul era pregatit pentru o poveste frumoasa, mai ales ca CIO s-a prins ca softball-ul e o caterinca si l-au ras de pe lista incepind cu urmatoarea olimpiada. Ei bine, americancele s-au facut de bafta in finala si au pierdut cu japonezele; drept urmare, acest sport a disparut din transmisiile TV, nici macar nu s-a mai mentionat scorul final, etc, etc.


Situatia e un pic diferita la 7500 km distanta de NY, pe micul nostru picior de plai... Normal ca motivele prezentate la inceputul articolului sunt arhisuficiente, dar am impresia ca in tara in care filosofia de sictir total a ciobanului mioritic este data ca exemplu copiilor in scoli avem de-a face si cu o savurare masochista a infrangerilor - nu stiu, poate ni se trage din istoria noastra in care victoriile importante au fost putine si obtinute cu otravirea holdelor, violarea femeilor si arderea fantanilor (un fel de autobaza medievala), si aveau in general o valoare mai mult cosmetica, ca doar cine suntem noi sa ne punem cu marile puteri? De fapt, daca stau sa ma gindesc bine, din negativism vine si tactica romaneasca de asteptare-temporizare tiki-taka, explicabila in cazul lipsei de valoare de acum, dar greu de inteles intre '81 si '98 cind echipele noastre erau in prim planul fotbalului european si multi dintre jucatorii nostri erau clar printre cei mai buni din lume. Niciodata parca nu am recunoscut si nu am acceptat fara rezerve valoarea, chiar si atunci cind ne lovea peste ochi. Cunosc destui care declarau cu bucurie nedisimulata dupa meciul cu Elvetia de la CM'94 ca stiau ei ca nu suntem in stare de mai mult, ca Hagi e limitat, si alte chestii asemanatoare.


In contextul negativismului romanesc, e interesant de observat cum infrangerile sunt reflectate in presa. Din punctul de vedere al presei e simplu: o infrangere e mai utila decit o victorie. Se analizeaza in o mie si una de articole, tot felul de neni vin cu tot felul de pareri despre cauzele dezastrului - este o ocazie binevenita pentru a reaminti tuturor ca "noi am atras atentia despre asta de mult". O infrangere rusinoasa poate fi folosita si pentru un pic de caterinca; in plus, poate fi folosita si pentru a provoca un nou scandal - in caz  ca ne fura arbitrul sau daca intervin sursele din cadrul echipei, bineinteles sub protectia anonimatului, care dezvaluie in premiera atmosfera furtunoasa din vestiar. Una peste alta, e clar de ce presa prefera sa scrie despre un eveniment negativ, mai ales daca urmarim comentariile cititorilor; majoritatea au o placere aproape orgasmica sa comenteze dupa despre infringeri. Se bucura sa scrie ca fotbalul romanesc e mai slab ca cel din Somalia, ca in la noi e cel mai rau, ca e cea mai de rahat tara din lume, ca toti guvernantii fura si nu ajuta sportul, ca jucatorii sunt manelisti infecti, ca bombele lor sexy sunt grase si negre, etc. Mai avem de-a face si cu agende personale - ura pentru vreun club, vreo regiune a tarii, vreun antrenor sau federal, ostilitatea pentru un jucator, iubirea pentru altul neselectat de antrenor, care, se stie, are boala pe clubul/regiunea respectiv(a). Ne unim numai cind ne fura cineva (deci tot un eveniment negativ) si scriem emailuri cu injuraturi in engleza vreunui Urs sau mai stiu eu cui.


Concluzia? Nu stiu nici eu ce e mai bine - o atitudine pozitiva exagerata, de show (nord coreean), sau un negativism critic foarte alert - tot de show, pina la urma. Bineinteles ca ar trebui gasita o cale de mijloc, dar e foarte greu, mai ales ca, in ultima vreme, nu prea am mai avut ocazia sa ne mindrim cu vreo victorie, asa ca, descurcareti cum suntem, transformam infringerile in evenimente placute, pe care le putem savura cu prietenii la o bere, si dupa care ne putem lauda cu faptul ca noi stiam de mult ca asa va fi. Ma gandesc oare, daca incepem printr-un miracol sa adunam citeva victorii, ce-om mai scrie sau comenta dupa ele?

4 comments:

  1. Salut colega, bine ai revenit! "problema" romaneasca e mult mai simpla - nu prea mai suntem buni la nimic, incepand cu sportul si terminand cu izolatul firelor in spital (sau mirositul fumului la timp). nimic. cocalareala, cam atat.
    IIn ultimi anii avem (doar) cateva medalii la judo si canotaj (femei), niste victorii la handbal si polo mai nimic altceva in materie de finale, campioane, etc. Aaa, si daca mai rascolim gasim marile victorii ale unirii, cfr-ului si oltchimului. enorm de putin pentru o tara ce a dat campioni si echipe mari. Negativismul invingator e reflectia lipsei crunte de rezultate, de motive pt a fi pozitiv.
    Atat timp cat presa trebe sa castige si ea un ban, va "cancaniza" si va umple de cocalareala paginile ziarelor, asta si datorita faptului ca nu avem despre ce scrie la modul pozitiv. Poate ca daca ar avea de ales, ar scrie si ei mai pe genu "good guys win". dar asa, scriem cum au pierdut cocalarii iarasi. masochist, se vinde bine...

    ReplyDelete
  2. Salut colega si bine te-am gasit. am inteles problema lipsei de rezultate, dar am impresia ca la romani exista si o savurare masochista a infringerilor, nu stiu, poate vine din istoria noastra in care victoriile erau numai gen Unirea urziceni cu autobaza in poarta la Rovine, Posada si Calugareni, si erau in general victorii cosmetice, cind razboiul era deja pierdut sau urma sa fie pierdut. Cunosc destui care delarau cu bucurie dupa meciul cu Elvetia de la CM'94 ca stiau ei ca nu suntem in stare de mai mult, ca Hagi e limitat, si alte chestii de genul asta. De fapt, daca stau sa ma gindesc bine, din negativism vine si tactica romaneasca de asteptare-temporizare tiki-taka, explicabila in cazul lipsei de valoare de acum, dar greu de inteles in '94 sau '98 cind multi dintre jucatorii nostri erau clar printre cei mai buni din lume; si atunci scriam ca nu avem cum sa ne punem cu marile puteri, etc, etc.

    ReplyDelete
  3. Au zis ei ca CFR Cluj n-au stofa de campioana!.. Hei Hei, Hai Sportu'! Pune mana pe creion, ca am castigat beton!

    Cu subiectul anterior, de cat timp dureaza circul cu personaje precum Gigi si Mitica la balon. Normal ca nu sunt rezultate, din pacate banii romanesti nu sunt foarte destepti la ora actuala, caci s-au adunat in vremuri de coruptie mare, pe cai ilogice. Dezvoltarea sportului competitional se face pe cai mai logice, cu management bun, nu cu mentalitatea afacerii de familie, in care patriarhul face ce vrea muschiul sau indiferent de competente/performante.

    ReplyDelete
  4. Hei, hei, hai sportu! M-am uitat la meci, de la birou. Super tare, mare echipa.
    Da, stiu cum e cu gigi si mitica, dar eu ma refeream la ceva mai larg, la mentalitatea negativa a romanilor, in general, care e la fel de exagerata cum e si cea pozitiva a americanilor.

    ReplyDelete