Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Sep 10, 2010

Pe urmele lui Henry in New Jersey - o cronică in imagini

Cristian Vimer, Brooklyn, 30 august 2010  


Impulsionati de saltul calitativ apreciabil pe care l-a facut "soccer"-ul in America in ultima vreme, si, mai ales, de schimbarea completa la fata a echipei locale de cind a fost preluata de Red Bull (si de cind si-a schimbat si numele din Metro Stars in Red Bulls - miscare, dupa parerea mea, un pic exagerata), am decis, la sugestia colegului Voicescu, un mare fan, sa trec peste prejudecatile romanesti si sa dau o sansa Major League Soccer. Recunosc faptul ca sunt suporter de zile insorite, hotarand sa urmez echipa numai dupa ce l-a transferat pe Rafa Marquez si, mai ales, pe Thierry Henry. 

Zis si facut, impreuna cu colegul Voicescu si un grup de prieteni, inarmat cu nelipsitul aparat foto si cu multiple obiective, am decis sa vedem meciul de sambata cu San Jose Earthquakes (la $22 biletul la peluza nu e un sacrificiu prea mare). Iata o cronica foto a expeditiei - mai multe poze puteti gasi aici, iar un rezumat al meciului aici  


Dupa o calatorie relativ inghesuita de vreo jumatate de ora, cu Path Train peste (mai curind pe sub) Hudson River, am ajuns in Harrison, New Jersey, si ne-am alaturat coloanei de fani spre noul stadion care stralucea frumos in lumina apusului (numit, cum altfel, Red Bull Arena). De notat ca, desi echipa se numeste New York Red Bulls, stadionul se afla in New Jersey, desi nu foarte departe; tot in NJ se afla si Giants Stadium, pe care joaca echipele de fotbal (american) Giants si Jets. 

Stadionul se afla intr-un camp de buruieni intr-o zona care, sunt sigur, mustea de activitate acum 80 de ani, dar care acum arata ca o ruina a revolutiei industriale; sectia de marketing a clubului si-a facut datoria impanzind cu afise enorme depozitele darapanate din jurul arenei. Ajuns la stadion, inginerul din mine nu s-a putut abtine sa nu observe expusa ingenioasa (si ieftina) structura metalica de rezistenta a stadionului.


Stadionul arata, intr-adevar, spectaculos - ultramodern, aerisit, comod, luminos, o placere pentru spectatori, spre bucuria cetatenilor Raging Bull Nation - galeria echipei, care se aduna, incet-incet, de la coada la bere. 


Patriotismul este la el acasa in America - ceremonia de deschidere a meciului a constat in depunerea juramantului (!) de catre un grup de racani si, bineinteles, de ascultarea in picioare a imnului american (care se canta la orice meci, in orice sport, chiar si la nivel de copii - si nu e neaparat ceva rau).


Echipa e nerabdatoare sa inceapa, in sunetele avioanelor care survoleaza arena, decoland de pe aeroportul din Newark, aflat la cativa km de stadion. 


Mai nerabdator ca mai tinerii sai colegi pare Thierry Henry, aflat, la 33 de ani, in fata unei noi experiente, dupa cum a declarat de multe ori, in orasul sau preferat. Puteti spune ce vreti, dar o echipa care isi permite sa plateasca aproape cate peste 5.5 milioane de dolari salariu pentru Henry si Rafa Marquez, pe langa 1.6 mil. pentru colombianul Juan Pablo Angel cred ca poate face fata cu brio in Liga 1 Bergenbier. Nu comentez aici ciudatul regulament protectionist al Major League Soccer, poate cu alta ocazie.


Meciul e alert, la un nivel destul de ridicat, cu faze la ambele porti. De la NY l-am remarcat in prima repriza, pe langa Henry (care a avut o bara) pe estonianul Joel Lindpere, o extrema stanga foarte tehinca si rapida care imi aducea aminte putin de Dorinel Munteanu. Rafa Marquez, in schimb, a parut un pic incurcat pe postul de mijlocas central, nesincronizarile cu fundasii ducand la cateva ocazii periculoase pe contraatac ale celor din San Jose. 


Un stadion destul de plin (21.859 de spectatori - si-ar dori orice echipa din Romania o asemenea audienta) i-a urmarit cu placere pe Henry si compania, chiar si cu scandari din cand in cand. Din nou ii voi dezamagi pe romanii care stiu ei exact "cum sta treaba" remarcand ca spectatorii nu erau deloc minoritati "latino" ci americani get-beget - tineri din NY care si-au scos prietenele la meci, multi baietei si fetite insotiti de tatici si de celebrele "soccer moms" - o atmosfera placuta, desi un pic dezinteresata. 


Prima repriza se indrepta spre un 0-0, dar, in minutele de prelungiri, cand toata lumea (inclusiv, spre rusinea lui, colegul Voicescu) se repezise sa prinda super-oferta de $1 hotdogs (pe care sa-i ude cu mai-putin-super-oferta de bere cu $7), Red Bulls reusesc sa inscrie. Autor, favoritul meu, jamaicanul Dane Richards, un fel de Semedo sau Wobay parca ceva mai bun (pe care il remarcasem de la alte meciuri), dupa o faza rapida care l-a surprins si pe fotograf nepregatit.


In a doua repriza, Red Bulls au pus stapanire complet pe joc, avand multe ocazii - de remarcat bara lui Angel de la 6 metri cu poarta goala dupa un calcai senzational al lui Henry. 


In minutul 63 vine si momentul mult asteptat - primul gol al lui Henry in MLS - o reluare simpla din mijlocul unei aparari visatoare. Autorul pasei, cine altul decat omniprezentul Richards. Raging Bull Nation se declara multumita si decreteaza stadionul local drept iad pentru formatiile vizitatoare. 


N-ar mai fi multe de consemnat pana la final, in afara unei tentative de initiere a unui val din partea unui parinte mai pilit, care a fost incurajat calduros de restul peluzei cu scandari gen "Douchebag" sau "Asshole" si de schimbarea lui Henry, in uralele publicului si sub privirea sever-parinteasca a antrenorului - fiorosul suedez Hans Bakke. Una peste alta, am vazut un fotbal de calitate, intr-o atmosfera destinsa si pe un stadion de clasa. Plus ca am avut ocazia sa-l urmaresc pe viu pe Henry, unul din jucatorii mei preferati, inca de pe cand juca la Arsenal (chiar si cu hentul de la barajul cu Irlanda - aici de acuzat ar fi mai ales arbitrii si FIFA care a permis asa ceva; discutii ar fi multe legate de care ar fi fost atitudinea "etica" a jucatorului intr-o astfel de situatie, dar poate intr-un alt articol).


Restul e mizerie...

3 comments:

  1. foarte bun articol colega! Merita remarcat si Tim Ream, fundas central de 20 de ani cu un mare viitor, eu il vad la mondiale peste 4 ani. Si despre shaggy nimic?? la anu ne luam abonament, clar. Raging bull forever...

    ReplyDelete
  2. Multumesc, colega! Daca nu ne laudam noi intre noi, atunci cine sa ne mai laude? Da, trebuie sa il mentionez si pe Tim Ream, your boy, un fundas de mare perspectiva. Si am uitat sa mentionez grupul de ultras cu care am fost la meci: Bobi Voicescu, Andrea Sengara, Mike Quinn si Shaggy - mari microbisti din Hartford, CT

    ReplyDelete
  3. încet, încet imi place si soccer-ul americanilor.

    ReplyDelete