Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Sep 19, 2010

Inecaţi la mal: CFR - FCM Târgu Mureş 1-2

Cristian Vimer, Brooklyn, 19 septembrie 2010  


Dupa inca o etapa "nebuna" (care inca nu s-a terminat) in campionatul romanesc se pare ca rezultatele surpriza au devenit mai dese decat cele normale, asa ca poate ar fi cazul ca, de exemplu, o eventuala victorie a Clujului acasa, in fata lui FCM Tg. Mures sa fie considerata un rezultat anormal. Se pare ca echipele noastre de top (macar pe hartie) sunt atat de slabe incat nimic nu mai e normal pentru ele. Daca ne uitam la jumatatea plina a paharului observam ca Liga 1 e poate unul din cele mai pasionante campionate din Europa, pentru spectatori sau pariori, nu exista favorite certe la titlu sau candidate la retrogradare, oricine poate cistiga oriunde, nu mai exista partide de 1 solist. 

Pe de alta parte, asta spune multe despre valoarea echipelor - desi cele cu bani isi iau teoretic cei mai buni jucatori sau antrenori, calitatile lor nu par a fi superioare celor ale "amaratilor" care joaca pe la Branesti sau Targu Mures. Dar macar circ avem, asa ca sa ne distram pe plan intern macar, daca prin lume nu facem treaba. 


CFR Cluj - FCM Targu Mures 1-2 
(E. Dica '61 - Munteanu '83, Stere '85)


Dupa victoria frumoasa, muncita rau, si, sa recunoastem, norocoasa cu Basel, Cartu si treningul lui traditional au avut parte de un meci halucinant in fata modestei FCM Tg. Mures. Patriotul Cartu a dat din nou credit romanilor - Rada, Emil Dica, Panin, Muresan, Hora si Bud gasindu-si locul in primul 11. A rezultat un meci destul de plictisitor dominat in prima repriza de clujeni, cu doua ocazii mari ratate de Alcantara, iar FCM a replicat prin contraatacuri destul de firave. Scenariul continua si in repriza a doua, pana in minutul 62, in care se sparge gheata, dupa o faza lucrata de romanii lui Cartu - fundasul stanga inventat de oltean, Rada centreaza bine si Emil Dica vine pe coltul lung si inscrie din alunecare, cu toata opozitia portarului Stetca. Toata lumea era multumita, parea ca nimic nu se mai poate intimpla, mai ales ca inventatorul autobazei parea sa nu aiba probleme in a pastra scorul. Elementele naturii vor insa sa se distreze, asa ca incepe o ploaie torentiala, care egaleaza valorile din teren. Se mai freaca mingea vreme de 20 de minute si, cand nimic nu mai parea sa se poata intimpla, autobaza lui Cartu o comite rau in minutul 83 cand FCM primeste (destul de usor) o lovitura libera pe partea stanga, Stere, introdus in teren de inspiratul Sabau dupa golul primit, centreaza bine, iar la coltul lung vine fundasul stanga Lucian Munteanu, care, uitat complet de Rada si baietii din aparare, are timp sa stopeze si sa marcheze din coltul careului de 6 metri. 





Se parea ca scenariile multor meciuri de pe vremea lui Conceicao, in care CFR conducea, apoi se retragea nepermis si era egalata, se repeta, dar Cartu se pare ca are si ghinion pe deasupra. In minutul 85, la o noua lovitura de la vreo 30 de metri lateral stanga, acelasi Stere suteaza, mingea musca pamantul in fata neinspiratului Nuno Claro si este 2-1 pentru oaspeti! Un meci care se anunta destul de linistit la 1-0 se transforma intr-un cosmar pentru campioni si noul lor antrenor. Clujenii se mai arunca disperati in atac, dar nu mai au timp, si meciul se incheie in huiduielile spectatorilor plouati si furiosi care mai ramasesera in tribune. Nimic special - o noua "surpriza" in Liga 1.


PS: Imi cer scuze celor de la GSP pentru preluarea rezumatului, nu am gasit nimic pe youtube. Sper sa il mai tina online si sa nu se supere nimeni.

No comments:

Post a Comment