Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Sep 5, 2010

Nu înţeleg...

Cristian Vidrascu, Constanta, 6 septembrie 2010


Mi-am abandonat prietenii neinteresati de fotbal (un cuplu) pret de o ora si jumatate in Vama Veche sa vad meciul nationalei impotriva rudelor noastre ilirice de la sud de Dunare. In conditiile polare, absolut frigide (a doua zi avea sa se incalzeasca de-a binelea, dar cu ce folos?), m-am incalzit sugand dintr-o bere si un fresh (suc de fructe stors proaspat, pentru cei care nu stapanesc limba romana la perfectie) de grepfrut indulcit cu rom. La cum decurgea meciul, m-am mai incalzit cu consolarea ca albanezii nu ne vor pune nicio problema in aparare. Cuplul de fundasi centrali parea perfect capabil sa indeparteze orice pericol de la poarta somerului Lobont.



Grija mea principala era alta: cum sa se produca miracolul si Romania sa dea gol? La cum decurgea meciul, aveam impresia ca si daca se mai jucau 100 de ani, ar fi ramas 0-0. Doua echipe egale valoric, dar mediocre, cu una mai activa datorita avantajului psihologic al terenului propriu. In afara ocaziei din secunda 30 (pe care am de altfel am pierdut-o, fiind in intarziere si apoi rasfoind lista de bauturi alcoolice, lunga cat un roman al lui Hugo) nu am vazut nimic consistent in jocul ofensiv al nationalei, desi teoretic eram condamnati sa invingem.
Fara sa mai analizez faza ofensiva (se poate analiza in mod organizat haosul? sansa?) si fara sa-i reprosez selectionerului selectia (pe cine putea sa ia? sau macar sa naturalizeze in regim de urgenta?), am un numar de lucruri pe care nu le inteleg. Iata:
De ce nu sunt folositi jucatorii pe acelasi post ca la club? De exemplu, la club Contra nu mai joaca fundas dreapta, ci un gen de mijlocas de creatie; Radoi nu mai e fundas central, ci mijlocas central; iar Lobont nu mai e portar, ci baiat de mingi. (Cu toate acestea, nu le critic jocul, chiar ii consider jucatori valorosi, doar ma mira strategia; Germania tocmai asa a facut experimente de genul asta, de nevoie si nu de buna voie, in acel memorabil 1-5 de la Bucuresti). Adaug ca si Chivu nu ar trebui folosit fundas central in meciul cu Belarus. Sorry, Rat.
De ce li se dau sanse nelimitate celor care nu au confirmat niciodata la nationala? Daniel Niculae mi-e simpatic. Ca om si chiar ca fotbalist. Il sustin cand joaca la club. Dar la nationala, in meciuri oficiale, in afara acelui penalty scos de el impreuna cu my friend Mario impotriva Italiei la Euro 2008, ce performanta a mai avut? E jucator de moral si se pare ca presiunea de la nationala nu ii prieste. Il copleseaza si il complexeaza. Daca e valoros, poate fi motivat mai mult intrand din postura de rezerva, cand echipa e in avantaj (ca sa nu mai simta nicio presiune sa dea gol si, in plus, sa aiba sansa sa marcheze pe contraatac, ceea ce i-ar face bine la moral). Insa ca titular, cand echipa e nevoita sa dea gol, nu are ce cauta.
De ce nu e Muresan titular si chiar capitan? De cand l-am vazut la meciul cu Franta in era Piturca, Muresan si-a castigat un admirator. Pe postul de mijlocas central a dat randament excelent la nationala, atat pe faza defensiva cat si pe cea ofensiva. Lucid, solid, tehnic si modern, acesta a schimbat complet jocul nationalei la mijloc cand a fost introdus cu Albania. A fost implicat decisiv in faza golului si este singurul jucator roman, in afara lui Bilasco (dar totusi) si Goian (unde a disparut?), care poate lovi mingea cu capul in careul advers. Cine revede caseta meciului va vedea ca a jucat fara eroare si ca, mai mult, a tras echipa dupa el.
Care-i treaba cu Florescu? Inca nu inteleg daca sa-mi placa sau sa nu. E sufletist si alearga mult (ca si Cocis dealtfel) dar parca mai cu folos. In acelasi timp este destul de rudimentar tehnic si oscileaza intre fazele bune si cele stangace care strica un atac promitator. Nu stiu daca merita un loc la mijloc in cazul in care Muresan si Tibi Ghioane sunt apti de joc, dar e interesant si merita urmarit. Eu l-as compara cu Banel Nicolita, alt jucator fara prea multa tehnica care poate fi util la o echipa bunicica.
De ce mama ma-sii nu avem psiholog la echipa? Pana la gol, echipa noastra a fost concentrata si, in ciuda lipsei de tehnica, a fortat deschiderea scorului. Haotic, italieneste, dar a avut un plan clar (sa dea gol) si o limpezime in strategie. Cum a deschis scorul, a cazut psihic. In loc sa se bucure, a pornit obsesia cu drobul de sare. Eu sustin ca noi nu am facut pasul inapoi, calculat si strategic. Dimpotriva, ne-am cacat pe noi, ne-au tremurat chilotii ca vom fi egalati. Iar iata ca albanezii, care de altfel nu aratasera niciun semn ca aveau vreo intentie sa ne dea gol vreodata, s-au milostivit de noi si ne-au curmat suferinta marcandu-ne acel gol asteptat. Self-fulfilling prophecy, cum zic americanii. Sau mai degraba, de ce ti-e frica nu scapi.
Unde-i Mircea? Razvan pare depasit. Schimbarile au fost inspirate (eu sustin ca trebuia sa inceapa cu Bogdan Stancu sau Bilasco langa Marica si cu Muresan la mijloc de la inceput, vedeti comentariile de mai sus, dar poate imi veti reprosa ca dupa razboi multi viteji s-arata). In schimb, dupa marcarea golului (norocos dar parca cat de cat meritat, dupa evolutia meciului) nu a inspirat incredere in echipa. Albania nu a marcat dintrun gol norocos, ci dupa o perioada de dominare intensa pe fondul debandadei din tabara tricolora. In timpul acesta, selectionerul se autodepaseste in scuze si explicatii, ca de fapt el a gandit bine, dar altcineva sau altceva a fost de vina. N-ar putea sa-l invite pe taica-su, asa ca suporter, sa vina sa asiste la vreun meci, poate sa-i mai dea si un sfat si sa vorbeasca un pic si cu jucatorii?
Termin cu un ultim comentariu: merita citite spusele jucatorilor la adresa nationalei. Unii (de ex. Contra) admit ceea ce gandim cu totii (ca jucatorii nu au valoare si ca publicul se asteapta la prea multe de la ei) pe cand altii (de ex. Florescu) spun ca au incredere in valoarea echipei si ca ar fi pacat sa cadem psihic, cand chiar avem sanse sa ne calificam din grupa. Pe cine sa credem, pe cel realist (si valoros ca fotbalist) sau pe cel optimist si (poate prea) increzator? Cu riscul de a apela la un cliseu, eu sustin ca atitudinea optimista, alfa, oricat de caraghioasa pare, merita incurajata - cel putin in sport.

5 comments:

  1. Anonymous6/9/10 16:03

    articol infinit mai bun decat cele pe care le citim zilnic in ziare. felicitarile mele!

    ReplyDelete
  2. Foarte bun articolul!Coerent....Multumesc

    ReplyDelete
  3. Restul redactiei Jurnalului are placerea sa semnaleze cel mai bun articol de pana acum al colegului Vidrascu. La mai mare, domnule.

    ReplyDelete
  4. Anonymous8/9/10 01:09

    felicitari. subscriu

    ReplyDelete
  5. Anonymous13/9/10 01:58

    frate, grija la paranteze si cea ce urmeaza dupa! uneori mai bine delimitezi printr-o cratima ceeea ce ai pune intr-o paranteza in functie de context... numai bafta in rest;)

    ReplyDelete