Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Sep 19, 2010

Pippo!

Cristian Vidrascu, Sibiu, 19 septembrie 2010   


Impotriva Cataniei, Milanul a jucat iarasi acelasi joc impiedicat, mizand pe vreo magie sudamericana, desi parca jocul sau se afla in crestere fata de era Leonardo.  Nu comentez jocul, nici evolutia scorului; ma opresc asupra unui singur aspect: golul magistral, nu al Cataniei (care a fost extraordinar) ci al lui Super Pippo, aceasta legenda prea putin apreciata a sportului pe care il indragim cu totii. Eram convins ca e offside, insa reluarile au demonstrat ca plasamentul acestui fin atacant a fost impecabil in momentul pasei.  Nu avem decat sa-i multumim tusierului ca nu a fost pacalit de aparente, si a validat golul milanist.

Voi face o confesiune, in premiera pe Jurnalul de Fotbal: Filippo Inzaghi este jucatorul meu preferat din toate timpurile.  Am fost fermecat de magia lui Zidane, de maestria lui Hagi, de incursiunile magnifice ale lui Dan Petrescu, de paradele uluitoare ale lui Oliver Kahn, de golurile lui Ronaldo (cel original) si de multi alti jucatori fenomenali.  Insa nimeni nu a redus sportul la esenta sa precum Pippo Inzaghi.





El, unicul, ne-a amintit ca golul este pana la urma scopul fotbalului; nu catenaccio, nu 4-4-2 sau 4-3-3, nu luptele dintre niste idioti complexati care-si cauta scopul in viata in diverse peluze, nu marketing, nu drepturi TV, nu delegari de arbitri, nu dribblinguri naucitoare; doar golul.  Nimic altceva decat golul, zeul suprem al fotbalului.


Daca Messi reprezinta barocul, frumusetea prin suprapunerea de detalii, cat de cat mai frumoase si migaloase, Pippo reprezinta ceea ce incerca Brancusi sa daruiasca artei: reducerea la esenta pura, fara floricelele dragute care risca sa ne distraga de la adevarul intrinsic.


Nu voi insista pe cariera lui Pippo - liniara, istorica. Piacenza, Parma, Atalanta, Juventus (unde l-am descoperit si urmarit in tinerete, a mea si a lui), Milan.  Pentru ca ar fi inutil sa reduc aceasta personalitate eterna la niste statistici si, pana la urma urmei, barfe.  Mai degraba voi insista pe bucuria nemarginita, contagioasa, dupa fiecare gol marcat, fie intr-un amical, fie intr-un meci important la nationala. 


Pippo nu e mare driblangiu, pasator (si nu din egosim, precum Hulk de la Porto, de exemplu, sau fratii Costea), nu poseda nici plamanii unui Banel, nici fizicul unui Didier Drogba.  Insa poseda o inteligenta aparte, un simt al portii si al plasamentului inegalabil, si asta il face in ochii mei cel mai mare.  Sau cel mai placut de urmarit.


Pentru mine, pana la urma urmei, sportul rege nu se reduce nici la Cupa Mondiala, nici la Champions League, nici macar la Jurnalul nostru, ci la bucuria nemarginita, aproape copilareasca, chiar la 37 de ani impliniti, a lui Pippo dupa inca un gol marcat. De parca ar fi primul.  La mai multe, maestre!

14 comments:

  1. Anonymous19/9/10 23:26

    Ma tot uit la Miro Klose si parca incep sa-l vad pe Pippo :-). Nu ?

    ReplyDelete
  2. when you need a goal buster, who you gonna call? Super Pippo, of course.

    ma bucur sa mai gasesc pe cineva caruia ii place de el. am gasit prin calc un text pe care l-am scris acum cativa ani despre el, tocmai ca sa-l apar de toto care il vedeau un pomanagiu bulanos.
    atunci abia terminasem de citit manifestul fotbalist al lui traian ungureanu, asa ca scuzati artificiciile lingvistice, incercam sa-l imit.

    ReplyDelete
  3. Filippo Inzaghi e un mare jucator!

    Il stim cu totii. E oportunistul care se ascunde printre firele de iarba si apare mereu singur in fata portii, e omul are mereu se revolta impotriva arbitrului cand acesta nu vede fault in simularea sa (si el cade la orice atingere), e omul care atunci cand primeste mingea in afara careului da impresia ca e prima oara cand pune piciorul pe o minge, si totusi, atunci cand o primeste in careu, ea se aseaza ascultatoare, din stop, exact la capatul elanului sau perfect. De acolo, ea nu poate ajunge decat intr-un singur loc: in poarta.
    Inzaghi s-a nascut, ca jucator, vulpoi batran. El joaca la fel de cand a debutat in fotbalul mare, si probabil chiar de mai inainte, de la juniori. Sta mereu la panda, la limita ofsaidului, la umarul ultimului aparator, gata sa pedepseasca orice greseala a vreunui adversar sau sa rezolve din doua atingeri, stopul si sutul, orice pasa a coechipierilor sai trimitand mingea unde stie el cel mai bine: in poarta.
    Sa ne intelegem, Inzaghi are noroc. Mingea sutata de el poate lovi un adversar, dar de acolo ea sare imparabil in poarta. Sau, si mai mult, un coechipier suteaza in el si mingea se duce tot imparabil in poarta. Steaua norocoasa sub care s-a nascut nu a incetat nicio clipa sa-si piarda stralucirea, iar talentul care i-a fost daruit nu a incetat sa fie slefuit nicio clipa. Aici cred ca trebuie sa fie cautata si excelenta acestui jucator, in acest talent atat de rar, incat risca sa treaca neobservat. Superpipo (cum il alinta suporterii) nu are nici pe departe tehnica lui Thierry Henry, a lui Rooney sau a atator alti atacanti rasati. Talentul lui e altul, identificat de atat de multii detractori ai sai cu oportunismul blamabil sau nororcul chior, si consta tocmai in capacitatea lui de aparea cu mingea la picior, intre adevarate cazemate si transee defensive, intre fundasii de beton, in fata portarului sau nici macar atat, ci in fata portii goale. Mingea e deja in poarta.
    Pipo Inzaghi a stiut care este meseria lui, aceea de a da goluri, si care este talentul sau. De aceea si l-a cultivat continuu. Nu este oare aceasta capacitate a lui de a lucra cu apararile atent si delicat ca un spargator de cifruri, iesind ca din pamant acolo unde trebuie in momentul potrivit comparabila cu spectacolul tehnicii oferit de Henry sau Rooney? Caci asta e un talent. Nu poti sa ai atatia ani atat de mult noroc, sa iti construiesti o cariera doar pe noroc. Pipo Inzaghi ne arata, inca o data, ca fotbalul, intocmai ca si viata, este infinit si divers. Golurile lui, la fel ca ale tuturor marilor jucatori, trezesc aceleasi reactii: plini de uimire, murmuram sau exclamam "Nu credeam ca e posibil asa ceva!", "Incredibil!" Posibilitatile acestui joc nu pot fi cuprinse de nicio formula, el uimindu-ne mereu. Condusa de picioarele unui astfel de jucator mingea are o singura destinatie: in poarta.

    ReplyDelete
  4. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete
  5. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete
  6. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete
  7. Ionut, magistral comentariul tau. Felicitari.

    ReplyDelete
  8. Din cite imi amintesc, Inzaghi a dat 4 goluri numai Romaniei - unul la Euro 2000, si 3 in preliminariile WC2002

    ReplyDelete
  9. Chiar ca "maestre"! :)
    V-ati uitat in dictionarul fotbalului la cuvantul "atacant"? E poza lui acolo!

    ReplyDelete
  10. L-am descoperit pe Inzaghi cu puţină vreme înainte să apară transferul la Juventus şi - din perspectiva celui pentru care Juventus înseamnă şi altceva decât fanatism sau a fi suporter (dincolo de orice amprentă, încă greu de şters, a nebuniei Calciopoli!), ci capătă reprezentarea, zi de zi, a unei Religii-n alb şi negru - recunosc, mi l-am dorit alături de Del Piero în atacul "Doamnei". Istoria Fotbalului, împreună cu valorile ei, şi ceea ce astăzi înseamnă atât unul, cât şi celălalt dintre sportivi, demonstrează ceea ce era pentru aşa ceva. Am recitit de nenumărate ori metafora-comparaţie... Felicitări pentru stilul jurnalistic! E, totuşi, vorba de un stil...
    "Daca Messi reprezinta barocul, frumusetea prin suprapunerea de detalii, cat de cat mai frumoase si migaloase, Pippo reprezinta ceea ce incerca Brancusi sa daruiasca artei: reducerea la esenta pura [...]"

    http://moravudevest.ro/archives/1307 - Recomand asta!

    ReplyDelete