Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Sep 22, 2010

Viitorul fotbalului văzut de profesionişti (Partea a treia)

Cristian Vimer, Brooklyn, 22 septembrie 2010  


Astazi incheiem prezentarea viitorul fotbalului, vazut prin prisma unor personalitati importante (jucatori, antrenori, ziaristi, oficiali), asa cum au aparut intr-un articol publicat in Nr.40 al revistei "Champions" - publicatia oficiala a UEFA Champions League. Celelalte parti pot fi gasite aici si aici. Asteptam si parerile cititorilor - ce credeti ca se va schimba sau ce ati dori sa vedeti schimbat in fotbal in urmatorii zece ani?


"A venit vremea sa introducem time-outs in meciuri. De asemenea, numarul de jucatori autohtoni in lotul unei echipe trebuie crescut. Fotbalul este un joc global, dar a devenit exagerat; intr-un meci recent dintre Arsenal si Portsmouth nici un jucator englez nu a fost in echipele de start. In prima liga franceza sunt mai multi jucatori africani decat francezi. Pana si Spania se uita mai intai in America de Sud si abia mai apoi acasa. Sper ca implicarea firmelor de pariuri sa fie limitata, pentru a nu aparea intrebari."
Radomir Antic, antrenorul Serbiei la WC2010


"Jucatorii vor deveni mai mari, mai rapizi si mai puternici, dar cei cu talent vor reusi. Un jucator precum Ronaldo este acum net superior din punct de vedere fizic majoritatii fotbalistilor. In viitor vor fi diferente mai mici intre tipul lui de jucator si restul, dar cu cineva precum Xavi in echipa, partea fizica a jocului devine mai putin importanta. Barca a demonstrat acest lucru."
Andres Iniesta, campion mondial cu Spania, dublu castigator al CL cu Barca


"Jocul se va schimba din punct de vedere tehnologic: fanii vor avea o relatie directa cu cluburile prin aplicatii pentru telefoanele mobile (echmente, stiri, forumuri, vizionari de meciuri). Pe teren, sper ca vom vedea sistemul din rugby unde jucatorii sunt tratati pentru accidentari pe teren in timp ce meciul continua pentru a opri tragerile de timp si simularile. O schimbare radicala? Anglia sa invete sa bata penaltiuri."
Henry Winter, ziarist, Daily Telegraph


"Arta descoperirii talentelor. Tehnologia ajuta scouterii sa vada jucatori pe internet, ei nu trebuie sa fie pe stadion. Pe vremea cand eram antrenor principal la Lyon, calatoream pentru a vedea echipele adverse jucand. Acum, nu mai e necesar. Stiu, e intotdeauna mai bine sa vezi un meci in tribune, dar ma intreb: in zece ani, cu toata tehnologia, vom mai calatori atat de mult?"
Bernard Lacombe, al doilea golgheter din istoria Ligue 1


"Fotbalul este ciclic, dar aproape fiecare pozitie pe teren - de la portar pana la atacant - a fost reinventata sau revolutionata. Ultima reinventie poate fi fundasul central. Precum fundasii laterali in urma cu cativa ani, ei au cel mai mult spatiu liber pe teren. Daca echipele continua sa joace cu un singur atacant, acesti fundasi centrali vor avea spatiu sa iasa cu mingea la picior din aparare. Jucatori de top precum Nesta sau Lucio pot fi judecati si pentru distributia baloanelor, nu numai pentru deposedari."
Andy Roxburgh, Director Tehnic, UEFA


"Jocul va deveni mai rapid - fizic, mental si tactic. Vom vedea mai multe goluri pe contraatac pentru ca apararile adverse vor juca mult mai avansate. Echipele vor incerca sa atace imediat dupa castigarea posesiei, si vor incerca sa ajunga la poarta adversa din cat mai putine pase. Apararile vor incerca sa se adapteze, deci vor juca mult la pressing pentru a incetini contraatacurile. Pozitionarea defensiva va fi formata din blocuri flexibile - mai stranse in centru - de aceea, aripile vor deveni foarte importante. Tranzitia de la atac la aparare va fi ca in baschet - zonele defensive vor fi sparte de jucatori care par sa apara de nicaieri. [...] Mijlocasii defensivi si fundasii centrali vor trebui sa devina mult mai creativi. [...] Reluarile video trebuie sa fie folosite, dar cu limitari - fiecare echipa sa aiba dreptul numai la trei pe meci."
Jaroslav Hrebik, antrenor Cehia U-19


"As dori sa vad un sistem de "referrals", precum in cicket, unde capitanul fiecarei echipe are dreptul la doua "referrals" pe meci. Astfel se vor elimina multe erori de arbitraj. As dori sa vad fosti jucatori sau antrenori eminenti implicati in luarea deciziilor la federatii."
Phil Thompson, realizator TV, Sky Sports


"Am putea vedea in viitor o Euro liga a celor mai bogate cluburi, organizata in stilul celor din sporturile americane, nici un club nu retrogradeaza si jucatorii circula in interiorul sistemului. Totul va fi foarte plictisitor, jucatorii vor fi ca Ronaldo, aratosi, buni pentru televiziune, dar nu si pentru fotbal. Vom avea show-uri la pauza. Ma trec fiori numai cand ma gandesc la asa ceva."
Aleksandar Hemon, scriitor, fan al FC Liverpool


"Vom redescoperi avantajele economice ale academiilor de tineret, conducand la o crestere a jucatorilor autohtoni la nivel de top. Stadioanele vor deveni mai comfortabile, cu mai multe zone VIP. Vor fi mai putine meciuri interne datorita presiunii calendarului international. Trebuie sa renuntam la cartonasele rosii pentru faulturile in careu. Un penalty e suficient. Cluburile vest-europene vor domina in continuare, dar vom putea vedea unele echipe sub-sahariene la nivel inalt."
Alfredo Relano, editor, AS

4 comments:

  1. Aparitia unui "challenge" si in fotbal, cum e in tenis, nu ar fi deloc rea.
    Cat despre ce crede Relano despre cartonasele rosii si penalty-urile, am o intrebare: oare penalty si rosu pentru Suarez la World Cup 2010 in meciul cu Ghana nu a fost prea putin (avand in vedere ca Gyan a ratat)?

    ReplyDelete
  2. Pai sa-i dea cartonas rosu numai dupa ce rateaza ala, hehe.

    ReplyDelete
  3. Da, nu stiu ce sa zic despre ideea lui Relano. Intr-adevar, cateodata poate parea cam prea severa pedepsirea unui fault oarecare si cu cartonas rosu, dar in cazul lui Suarez, de exemplu, cartonasul rosu era meritat.

    ReplyDelete
  4. astept (inca)sa-ti onorezi promisiunea despre fotbalul american si, daca ai timp, sa scrii despre NBA ...

    ReplyDelete