Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Nov 7, 2010

Eterna plictiseală. Lazio - Roma 0-2

Cristian Vimer, Brooklyn, 7 noiembrie 2010


Aproape dupa fiecare meci din Serie A pe care il urmaresc ma gandesc ca poate cele doua ore petrecute in fata televizorului ar fi putut fi folosite pentru ceva mai util societatii, gen spalatul vaselor sau rufelor, reciclarea borcanelor sau economisirea curentului electric folosit de televizor. La fel a fost si astazi, dupa unul din cele mai plictisitoare asa zise derby-uri pe care le-am vazut in ultima vreme. Din pacate pentru un spectator neutru, tensiunea si traditia nu pot sa compenseze calitatea fotbalului prestat de cele doua echipe.
Fiind un nostalgic irecuperabil, continui sa ma uit la meciurile din Serie A, si sa astept cu rabdare ca fotbalul italian sa devina la fel de atractiv ca in celelalte campionate tari din Europa. Nu mai departe de saptamana trecuta am scris un articol optimist despre revirimentul fratilor nostri latini (nu latino), insa derby-ul roman de astazi nu imi ofera deloc argumente pentru a sustine aceasta opinie. Liderul Lazio pare un fel de Unirea Urziceni sau Otelul Galati - o echipa solida, organizata, cu profil clar defensiv, si cu cativa jucatori care pot face diferenta prin valoare personala, o echipa fara fata de lider, dar care pare sa se descurce intre echipe debusolate gen Inter, Milan sau Roma. 


Desi liderul Lazio se putea considera favorita in fata echipei de pe locul 14, in teren a jucat precum omoloaga sa din Romania - s-a asezat frumos si cinic cu autobaza in poarta, asteptand ca "oaspetii" de la AS sa atace steril si incercand sa-i intepe pe contraatac. A rezultat un meci anost, cu Roma in control, dar fara prea multe ocazii de poarta. Sa fiu sincer, mi-a placut mai mult derby-ul romanesc de astazi dintre CFR Cluj si Dinamo, macar au jucatori mai simpatici si sunt de-ai nostri (unii dintre ei).  Golurile au venit, cum altfel, din lovituri de la 11 metri, transformate de Boriello (in minutul 52) si Vucinic (87). Au mai fost cateva ocazii de ambele parti (nu multe), intre care si doua bare (Simplicio pentru Roma si Foggia pentru Lazio), dar per total a fost o victorie meritata pentru Roma, care a aratat ca mai stie ceva fotbal si ca incearca sa revina in top. 




In lipsa eternului Totti, a impresionat Vucinic, care a cam facut ce a vrut cu apararea laziala, si Riise care joaca la fel de energetic ca pe vremea cand evolua in Anglia. Nu mi-a placut Boriello, dar probabil ca sunt subiectiv, nu mi s-a parut cine-stie-ce niciodata. 


De la Lazio nu stiu pe cine sa remarc, poate pe Hernanes, care se vede ca e brazilian, si cam atat. Hai sa-l mai mentionez si pe Pasquale Foggia, care, surprinzator, l-a inlocuit chiar pe brazilian, dar putea egala daca nu avea ghinion sa nimereasca numai bara portii lui Julio Sergio (care e un portar excelent, din nefericire pentru Lobont). Nu stiu de ce nu a jucat Zarate de la inceput, dar dupa ce a fost introdus in teren in locul lui Rocchi (nu au jucat impreuna, semn ca antrenorul Reja era hotarat sa nu atace serios in acest meci). 


Stiu, stiu, doriti sa aflati despre evolutia lui Stefan Radu, si va inteleg perfect, doar avem atat de putini jucatori pe care sa-i urmarim prin campionatele bune din Europa. Romanul (cu a din a) a jucat destul de bine, e un fundas stanga in stilul lui Chivu, care nu se aventureaza in atac, si care inchide bine in centru de fiecare data cand e nevoie. E si greu sa atace, atunci cand pe partea lui e Hernanes, care nu prea e prieten cu faza defensiva. In afara unei scapari in urma careia Simplicio a trimis mingea in bara in minutul 77, a fost sigur pe el si pare sa fi devenit un fundas serios, cu un viitor frumos in Serie A.  Ma repet, dar poate ca a venit timpul pentru ca Rat sa-i lase locul mai tanarului Radu la nationala. 


In concluzie, am asistat la o mare plictiseala italiana, si promit ca cei care vor petrece zece minute pentru a citi aceasta cronica si pentru a urmari rezumatul (care e undeva in partea dreapta a ecranului) vor fi mult mai castigati decat autorul acestui articol. Nu imi multumiti pentru timpul pe care l-am pierdut la acest meci pentru dumneavoastra, mi-am facut numai datoria. 

1 comment:

  1. de acord cu tine in privinta calitatii scazute a meciurilor din italia. ma uitasem la newcastle - arsenal inainte sa schimb pe lazio - roma si nu-mi venea sa cred ce diferenta era. cat alergau baietii aia din anglia si ce ritm erau in stare sa tina!
    pe cand in italia erau niste centrari plouate trimise fara nicio vlaga de niste oameni care parca n-aveau niciun chef sa joace, blazati, plictisiti... ne adormeau si pe noi la televizor. nici vorba de spiritul de lupta si dispozitia la sacrificiu cu care newcastle a reusit sa invinga arsenal.
    si eu sunt fan serie a si imi pare rau ca s-a ajuns aici. nu imi place alergatura salbatica timp de 90 de min si nici trosnitul tibiilor care au facut faimos campionatul englez, sau "mingicareala" din spania. intotdeauna mi-a placut mai mult disciplina si organizarea tactica italiana care, cel putin in meciurile mari, dadea impresia ca te uitai la o adevarata batalie. insa observ ca s-a pierdut spiritul asta, acum e doar o incalceala inceata si plicticoasa. banii sunt o parte importanta a problemei, caci cei mai mari jucatori nu mai joaca in italia azi, dar nu cred ca rezolva tot aceast raspuns. e ceva mai mult acolo, o criza structurala, o incremenire a mentalitatilor care face jocul lor foarte regresiv. se incearca solutii pentru a iesi din acest blocaj la unele echipe si prin adoptarea unui stil de joc mai modern, insa nu prea le iese. uite cate goluri au luat echipele italiene in champions league (si la nationala din 2006 incoace). apararea e clar ca nu mai este punctul lor forte, cum zice traditia, insa nici celelalte solutii pe care le-au incercat nu par a fi directii de urmat. fotbalul italian apare in acest moment intr-o criza completa.

    ReplyDelete