Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Nov 17, 2010

Nu suntem chiar in lumea a treia. Romania - Italia 1-1

Cristian Vimer, Brooklyn, 17 noiembrie 2010


Nu cred ca e cazul sa ne umflam in pene ca dupa o mare victorie (chiar si daca am fi castigat) dupa acest egal in amicalul cu Italia, dar nu putem sa nu recunoastem ca nationala Romaniei a jucat bine in meciul de la Klagenfurt si, dupa parerea mea, merita chiar sa castige.
Jucat pe o ploaie enervanta, in fata a vreo 3000 de spectatori, majoritatea romani, meciul n-a fost prea grozav, ca de altfel majoritatea jocurilor la nivel de nationala, dar trebuie sa apreciem determinarea unei echipe a noastre tanara, cu destule absente, care a reusit de multe ori sa ii preseze pe italieni in propriul teren, sa domine mult timp mijlocul terenului si sa neutralizeze (aproape) perfect atacul fostei campioane mondiale, care, sa fim sinceri, trece printr-o criza acuta din care nu pare sa iasa cu usurinta. 


  


Intr-adevar, nationala Italiei a aratat din nou ca o echipa de mana a doua (cam la acelasi nivel cu noi), mai ales in prima repriza, cand mijlocul terenului a apartinut clar alor nostri, cu Ropotan si Florescu facand sa para ca Ledesma si Aquilani sunt cei care joaca la Dinamo Moscova sau Alania Vladikavkaz. De ce oare n-a fost convocat si in alte meciuri Ropotan, care la 24 de ani e titular incontestabil la echipa aflata pe locul 7 in Rusia? Deac a jucat excelent - pe stanga in prima repriza si pe dreapta in a doua si, impreuna cu Torje le-a dat mari batai de cap fundasilor laterali. Am remarcat o faza in a doua repriza, cand a scos din joc prin dribling adversarul direct - nu e o mare realizare dar o vedem din ce in ce mai rar la jucatorii romani. Marica a fost omul meciului - de mult nu l-am mai vazut cu atata pofta de joc pe cel mai bun atacant roman in viata (asta e situatia, n-am ce face), care a si inscris (la ambele porti din pacate) dupa 17 luni de seceta. 
 

Dupa pauza, Prandelli a renuntat la experimente si i-a introdus pe Pirlo, Gilardino si de Rossi, urmati in minutul 60 de Cassano si Quagliarella (in locul lui Balotelli care a fost huiduit si gratulat cu epitete rasiste de suporterii italieni). Dupa o perioada de presiune in primele minute ale reprizei secunde, ai nostri au echilibrat jocul si au stat bine in ghete, anihilandu-i total pe impotentii atacanti italieni. Interesant e ca dupa introducerea lui Pazzini, Italia a avut nu mai putin de 6 atacanti in teren! Pacat de golul egalarii, venit in minutul 82 dupa o deviere nefericita din corner a lui Marica. Mi-a placut mult atitudinea nationalei (pe care sper sa o vad si intr-un meci oficial) dupa golul egalizator - ai nostri s-au simtit nedreptatiti de golul stupid primit si au iesit in atac incercand sa castige meciul. 


   


I-am remarcat si pe Rapa (care poate face un cuplu bun cu Torje, la fel ca la tineret), si pe Rat (care a fost decisiv la golul Romaniei). Tamas a fost din nou sigur pe el, iar Tatarusanu se vede ca e un portar in forma.  Ai nostri au trecut bine peste accidentarea lui Chivu din minutul 15 (la o iesire cu mingea la picior pana adanc in terenul advers, dupa cum sugeram intr-un articol scris aseara); inlocuitorul sau, Goian, a intrat bine in joc si pare sa fi iesit din eclipsa de forma in care se afundase de ceva vreme. Mi-a placut chiar si Alexa care a impins echipa in fata si avut doua suturi periculoase in cele 10 minute in care a jucat. 


Desi nu ma omor dupa Lucescu, trebuie sa recunosc ca a asezat bine echipa in teren, cu un presing foarte agresiv si foarte sus in terenul italienilor, cu dublaj excelent pe flancuri, cu iesiri taioase din aparare si cu o risipa de energie demna de o cauza mai buna. Interesanta schimbarea de atitudine a jucatorilor nostri: se vedea ca si-au dorit mult sa castige in fata unor italieni pe care nu stiu cand ii vom mai prinde atat de debusolati si ca erau foarte suparati la final, si nu multumiti cu un egal, in stilul cunoscut. Pacat ca pana la primavara au timp sa isi revina la delasarea traditionala. 


Din pacate, trebuie sa existe si ceva negativ: din nou trebuie sa remarc tehnica destul de rudimentara a unora, care isi doresc mult dar pot cam putin; daca am fi avut un Mutu in atac, sunt sigur ca am mai fi inscris. De multe ori ai nostri recuperau mingi sus in terenul advers dar pierdeau secunde importante incercand sa controleze mingea impredictibila. Destul de trista lipsa de tehnica la un asemenea nivel. De altfel si golul nostru a venit in urma unui contraatac partial esuat, dar continuat bine pe faza a doua de Florescu, Deac si Rat, care a deviat norocos spre Marica. 


Am urmarit meciul pe internet, cu comentariu italian, placut si impartial (desi nu foarte la curent cu diverse informatii despre ai nostri, dar se iarta); italienii au recunoscut ca Romania merita sa castige acest meci si ca au avut noroc la golul egalizator si au avut cuvinte de lauda mai ales pentru Torje, Deac si Tamas. 


Una peste alta, a fost un meci bun facut de ai nostri, un final de sezon pozitiv, dupa un an foarte slab al nationalei. Sa speram ca nu vor uita atitudinea din acest meci pana la primavara si ca vor juca la fel de bine si in meciurile oficiale decisive care ii asteapta. 

9 comments:

  1. Recunosc, e cel mai bun meci din era Razvan, dar mentalitatea de echipa mica care nu indrazneste sa ridice ochii din pamant ne-am pastrat-o. Am condus cu 1-0 si am chemat repede autobaza. De ce nu am jucat sa castigam, sa mai inscriem, sa dominam? Pentru ca Razvan voia musai un rezultat pozitiv, cand defapt trebuia sa experimenteze o alta formula de joc. In meciurile care vin trebuie sa atacam, sa dominam, sa inscriem, atunci de ce experimentam apararea?
    Tipic razvanului!

    ReplyDelete
  2. @Anonymus
    N-as zice ca s-au retras. Toata prima repriza a fost dominata de ai nostri, chiar daca golul a fost prin minutul 30, parca.
    In partea a doua au avut italienii mai multe ocazii pentru ca ai intrat cei 3 muschetari italieni in teren si aia stiu sa desfaca aparari cu pase simple si eficiente.

    Per total, insa, i-am dominat. Daca nu era autogolul, nu cred ca ar fi reusit sa egaleze.

    Bravo Romania, mai vrem jocuri din astea!

    ReplyDelete
  3. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  4. Doamne-ajuta sa nu fie unicat evolutia alor nostri. Eu raman rezervat pentru ca nu am incredere in Cracanel. Mi-a placut ce am vazut aseara, dar nu sunt convins ca nu e decat un "foc de paie". Vedem mai departe...

    ReplyDelete
  5. Si eu sunt rezervat, dar am fost placut surprins de modul in care au abordat meciul. Nu ma asteptam. Oricum, in amicale suntem mult mai buni ca in meciurile oficiale, asa ca sa vedem ce-o mai fi pana la primavara.

    ReplyDelete
  6. Da, ai dreptate, nu suntem in lumea a treia. Sunt italienii acolo, iar noi in lumea a 4-a. Haideti sa vedem asteptam meciul din Bosnia si o sa vezi ca dreptatea e in gura pacatosului...

    ReplyDelete
  7. Adevarul ca noi am fost aproape perfecti in aparare, sa zicem acceptabili pe constructie si destul de eficienti in atac, dar cel mai mult mi-a placut faptul ca si jocul fara minge a fost bun, am fost agresivi, pressing facut sus, dar cand au intrat 2 mijlocasi cu nume, Pirlo si De Rossi parca ne-am cam pierdut.
    De Rossi, excelent recuperator, cu o foarte buna viziune in teren, care apare foarte des si la FINALIZARE, un jucator pe care sa il descrie toate aceste calitati nu avem din pacate, poate se aseamana putin Herea pentru vreo 60 de minute.
    Pirlo, paseaza, suteaza, dribleaza, alearga si nu oboseste.
    La amicale ne descurcam bine, in meciurile ofiiale aveam ghinion, ne fura arbitrii, ca in meciurile cu Franta si Bulgaria acasa din calificarile la mondiale, cand am avut JOCUL IN MANA NOASTRA. Poti invoca ghinionul in meciuri gen Danemarca-Romania, din 2004, cand am ratat o caruta de ocazii si am fost egalati in prima repriza de prelungiri, scuze era vorba de minutul 96 din timpul regulamentar (desi cand mi-l aduc aminte pe Bratu de 3 ori singur cu Sorensen cu aceeasi solutie, sa ia la tinta portarul imi tremura si acum buzele sa strig gooooolll), sau in dubla cu Slovenia din 2002, dar cand ai 2-0 in minutul 11(Franta la Constanta) dupa un contraatac si un gol din corner sau Steaua cu Napoli, 3-0 la pauza termini 3-3 nu mai poti vorbi de ghinion.
    Dar totusi parca la Napoli nu joaca Ribery, Benzema, Henry, Gourcouff sau gresesc?
    Eu zic sa trimitem la FIFA o scrisoare de intentie in care sa propunem sa se puna si amicalele la calificari, macar asa am sta chiar bine: 5-1 cu Germania in Giulesti, 1-0 cu Spania la ei acasa, 1-1 cu Italia acum si uite ce grupa de foc am avut si ne-am calificat cu 7 puncte.
    Din pacate noi stim sa jucam in amicale sau cand calificarea e deja pierduta.
    P.S.:Daca la Copenhaga se poate vorbi de ghinion in 2-2, in meciul tur de la Bucuresti putem sa ne tinem gura inchisa, ca nici arbitrul nu ne-a dat 5 ca sa avem vreo scuza penibila.

    ReplyDelete