Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Nov 1, 2010

Un meci din Cupa României şi generalizările de rigoare

Cristian Vidrascu, Bucuresti, 1 noiembrie 2010


Saptamana trecuta am avut placerea sa vad la televizor meciul din Cupa Romaniei dintre Steaua si Sportul Studentesc. Sportul a deschis scorul in prima repriza printr-o faza frumoasa, centrare din actiune si cap Tibi Balan; Steaua a inceput usor usor sa domine, dar portarul Sportului, Niculescu, si-a salvat echipa in cateva rinduri. Apoi, in repriza a doua, Latovlevici a inscris pentru Steaua cu o centrare din lovitura libera, care a pacalit pe toata lumea, inclusiv pe bravul Niculescu, si a intrat in poarta. Dupa 90 de minute (plus prelungiri), scorul a fost egal, iar rezultatul a ramas 1-1 si dupa 120 de minute. Sportul a mai avut cateva incursiuni semi-periculoase, dar jucatorii nu au fost suficient de tehnici sa puna un stop, sa traga pe spatiul portii sau sa dea o pasa de calitate in momentul critic.

In sfarsit s-a ajuns la loviturile de 11 metri, unde jucatorii Sportului s-au pierdut cu firea in fata unei posible victorii, iar spre meritul sau, portarul stelist Tatarusanu si-a facut datoria in poarta. Asadar, Steaua s-a calificat mai departe in Cupa, iar Sportul si-a continuat seria de rezultate slabe, desi de data asta cu demnitate.
Steaua a fost clar echipa mai valoroasa, desi a jucat in mare parte cu rezervele. Sportul, in schimb, cu jucatori destul de rudimentari din punct de vedere tehnic, a tinut pasul si putea chiar produce surpriza. Antrenorului (intre timp demisionat) si fostul international Viorel Moldovan si-a facut datoria cu virf si indesat, daca a reusit sa joace de la egal la egal cu Steaua 120 de minute, cu jucatorii pe care ii avea la dispozitie. Singurul lucru care i se poate imputa este ordinea executantilor de 11 metri: a inceput cu fundasul central Ratiu, care a executat in stilul stereotipic de fundas central (mult peste poarta). Deasemenea nu le-a insuflat incredere elevilor sai in momentul cheie - se citea teama si resemnarea pe chipurile jucatorilor cand se pregateau pentru corvoada inimaginabila de a executa sutul de la punctul cu var.
Steaua, in schimb, a parut o echipa de jucatori relativ valorosi (pentru Liga 1 Bergenbier, fosta Gamebookers.com) care insa nu au jucat mult timp impreuna si nu si-au format niste automatisme, mai ales cand e vorba de faza de constructie si de atac. Data fiind conjunctura echipei (fuziunea de facto cu Unirea Urziceni si influxul masiv de jucatori la inceputul sezonului), antrenorul Lacatus (al treilea la Steaua toamna aceasta) nu poate fi acuzat pentru lipsa de coeziune a echipei.
Spectatorii au lipsit aproape cu desavarsire - poate si clima nespus de rece pentru perioada aceasta a anului a avut de-a face cu acest fenomen. Din fericire, la Bucuresti se asteapta cateva zile consecutive cu 20 de grade (Celsius, din fericire) saptamana aceasta. Oricum, scopul acestor rinduri nu este nici sa descriu meciul, nici atmosfera, nici macar trairile mele. Stiu ca am taraganit un pic cu aceste detalii, dar mai degraba voiam sa generalizez despre anumite aspecte ale fotbalului romanesc (beculetul mi s-a aprins in timpul acestui meci, dar dupa ce am absorbit mai multe meciuri din campionatul intern, cupa interna si cupele europene).
In primul rind, se joaca destul de lent, comparat cu alte campionate. Chiar cu ultra tacticizatul campionat italienesc. Pe stadion se vede viteza reala a jocului, care intr-adevar e mai iute decat ce se vede pe ecranul televizorului, dar tot se joaca lent. Unii jucatori sprinteaza, in general in zona unde este mingea, dar cei care nu joaca mingea nu se demarca foarte mult, si in nici un caz nu in viteza. Iar fazele de "tehnica in regim de viteza" sunt rarisime.
A propos de tehnica, scuza mioritica era ca jucatorii romani sunt tehnici dar lenti. Genul care dribleaza pe loc si suteaza la vinclu. Ei bine, acesti jucatori nu mai prea sunt. Probabil fiindca in fotbalul mondial s-a pus mai multa atentie pe forma fizica si pe viteza, in dauna tehnicii, acest trend s-a importat si la noi, la alta scara: adica jucatorii mai noi sunt mai rapizi si mai rezistenti decat cei din generatiile anterioare (care se pare ca nu e cine stie ce), dar mai atehnici. Am vazut suficiente preluari (adica nepreluari), pase din prima (gresite) si executii de cornere (foarte slabe) ca sa ma faca sa ma gandesc de doua ori inainte sa afirm cu tarie ca jucatorul roman tipic e un pic lent, ce-i drept, dar detine o tehnica desavarsita. Nu prea vad tehnica aceasta la prea multi jucatori actuali in campionatul intern (anumiti straini formand o exceptie).
Jucatorii romani sunt firavi. Spre meritul sau, Sportul nu a refuzat jocul, desi era net inferioara ca valoare individuala. Cu toate aceastea, jucatorii se tavaleau minute intregi dupa fiecare contact mai dur. Si nu trageau de timp, chiar se resimteau. Si cei ai Stelei la fel, desi o mare parte din meci au alergat dupa egalare. Mai tineti minte ce lovituri si-au luat micutii spanioli de la masivii olandezi in finala Cupei Mondiale? Mi-am imaginat un fault asemanator asupra lui Ferfelea, sa zicem, si m-am ingrozit de acea imagine. Mai avem de lucrat la aspectul fizic si la statul in picioare. Poate si maniera de arbitraj incurajeaza astfel de comportament (arbitrii romani in general fluiera aproape orice contact, cel putin la mijlocul terenului unde nu poate fi considerat controversat) dar si jucatorii par plapanzi.
Echipele romanesti nu mai creeaza panica in careul advers. Am vazut meciuri intre echipe net superioare si unele net inferioare, unde cei mai buni castiga fara drept de apel, dar nu am vazut nimic care sa semene a panica (ce au simtit echipele romanesti in anumite meciuri, fie in cupele europene, fie nationala in campania de calificare). La panica ma refer la o presiune sustinuta dar nu sterila, ci marcata cu ocazii, bare, suturi pe poarta, etc. Chiar cand o echipa este mult mai buna ca cealaltasi castiga, dominand chiar, nu am vazut o perioada cu mai multe ocazii consecutive una dupa alta.
Alt aspect este lipsa de constanta, cea mai vizibila fiind la portari. De exemplu Niculescu a aparat unele suturi destul de grele si a aratat siguranta in anumite perioade ale meciului, iar in altele a sarit pe sub minge sau a luat un gol stupid (nu neaparat usor de aparat, dar stupid). Tatarusanu a fost iar erou pe cealalta parte, si a aparat tot ceea ce putea apara fara probleme, dar a fost nesigur la cateva centrari. O echipa are nevoie de un portar constant, care poate nu este cel mai agil si nu scoate mingi imposibile, dar care nici nu gafeaza cand ti-e lumea mai draga. Apararea, si intreaga echipa, este foarte afectata de sentimentul de siguranta pe care il simte.
Refuz sa fiu negativ in privinta fotbalului romanesc, si in viata in general. Totusi pana acum am scris despre niste aspecte negative ale fotbalului romanesc. Exista insa si aspecte pozitive: este disciplina tactica si sunt multi jucatori bunicei (ne putem astepta la din ce in ce mai multi, in cazul in care proiectele serioase ale lui Hagi si Popescu dau roade). Deasemenea avem antrenori seriosi, dintr-o bucata si competenti (gen Viorel Moldovan, Dorinel Munteanu, si multi altii). Cu inca putina experienta, pot deveni foarte buni. Stiu ca voi fi contrazis aici, dar sustin ca sunt si multi patroni patimasi, care pun suflet si bani si isi doresc proiecte serioase la cluburile lor, cu toate obstacolele puse in cale de sistem. Pentru nivelul de interes din Romania pentru acest sport (masurat prin numarul de spectatori la meciuri, destul de redus pentru Europa), avem un fotbal ok, chiar peste unde ar merita sa fie.

2 comments:

  1. Cu parere de rau, dar Moldovan e zero ca antrenor.

    ReplyDelete