Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Dec 16, 2010

Steaua - echipă de 60 de minute

Cristian Vimer, Brooklyn, 16 decembrie 2010


Dupa meciul de pe San Paolo am citit multe incercari de a explica infrangerea - mai mult sau mai putin ironice sau patetice, in functie de sentimentele autorilor pentru clubul din Ghencea. Dupa parerea mea, Steaua a jucat bine pe San Paolo, timp de vreo ora, dupa care a cazut - fizic (si psihic, bineinteles, dar asta e o alta discutie, si tine de mitul mioritic). Nu-i asa ca am mai auzit chestia asta pe undeva? 
La fel s-a intamplat si la Liverpool, cand au jucat de la egal la egal cu englezii vreme de vreo 50 de minute si apoi au primit 3 goluri. In turul cu Napoli au reusit, in zece, sa reziste fizic tot cam vreo 60 de minute, dupa care de-abia mai rasuflau pe teren. 

O trasatura comuna a acestor meciuri este faptul ca echipele adverse au atacat aproape tot meciul, au avut o posesie net superioara stelistilor, insa ai nostri au fost cei care au alergat mai mult. Poate parea paradoxal, dar, de obicei echipele care se apara (si care o fac bine) depun mai mult efort decat cele care ataca; jucatorii lor fac presing pe tot terenul, alearga foarte mult fara minge, se dubleaza cand adversarii lor au posesia, etc.

Va amintiti performantele Unirii Urziceni din sezonul trecut? Nu cred sa fi avut o posesie mai mare de 40% in vreun meci din Champions League, dar in rarele momente in care aveau mingea stiau ce sa faca cu ea - profitau de viteza si tehnica unui Frunza, Semedo, Varga sau Balan pentru a iesi rapid pe contraatac. In plus, stiau sa trateze fazele fixe - atat in aparare cat si in atac. Cea mai buna explicatie pentru performantele lor (inclusiv castigarea campionatului) este insa mult mai simpla: alergau de mancau pamantul timp de 90 de minute (plus 3, 5, sau 8 pana fluiera arbitrul).

Problemele Stelei din ultimele sezoane sunt foarte cunoscute si, in marea lor majoritate, provin de la conducerea clubului (nu vreau sa dau nume, am facut un pact cu mine insumi sa ignor complet astfel de personaje - dar, cateodata, trebuie sa te referi la ei). Una din ele, si poate cea mai importanta, este pregatirea fizica deficitara a jucatorilor. Hai sa ne uitam la mijlocasii defensivi din meciul cu Napoli - Gardos, baiat tanar, a fost poate cel mai bun de pe teren, pana cand s-a accidentat; Anghelov a alergat cat a putut, saracul, la cei 32 de ani ai sai, dar de prin minutul 60 era deja figurant pe teren; Ricardo era si el terminat tot dupa vreo ora - brazilianul nici macar nu a facut vreun fel de pregatire fizica inaintea sezonului - din cate imi aduc aminte, a fost dat disparut cateva luni. Singurul care poate alerga 90 de minute - ati ghicit, este vorba de Banel - a lipsit in meciul de miercuri (iar maratonistii de la Urziceni nu aveau drept de joc). Singurul mijlocas care a alergat pana pe final a fost Surdu, care joaca din ce in ce mai bine pe stanga, chiar a inceput sa-mi placa.

A, si inca ceva, Steaua e o echipa care nu stie sa se apere, nu are experienta saptamanala a statutului de outsider. Steaua, ca si Dinamo, sau CFR este "obligata" de conditia de favorita (cel putin in campionat) sa atace, mai bine sau mai rau, in functie de posibilitati. Poate si de aceea, mi s-a parut ca Steaua a jucat o partida defensiva foarte buna pana prin minutul 60, cand au picat mai ales fizic. Mijlocul a cedat complet, posesia s-a apropiat de zero, asa ca, din acel moment, numai norocul putea sa ii salveze, insa, dupa cum foarte bine stim, n-a fost sa fie.

No comments:

Post a Comment