Intro

Totul a inceput cu trei personaje pasionate de fotbal (si de sport in general), care traiesc in mod absurd in America, unde fotbalul se joaca cu mana, si jocul cu piciorul se numeste soccer. Cei trei, plictisiti de articolele imbecile de tip tabloid care le ocupa, precum o placere bolnava, orele de serviciu, s-au gindit (complet rupti de realitate, bineinteles) ca se pricep la fenomen si ca pot scrie mai bine decit multi dintre angajatii acelor publicatii.

Feb 4, 2011

Note pe marginea unui pumn dupa ureche


Cristian Vimer, Brooklyn, 4 februarie 2011

N-am vazut meciul Bari - Inter, deci nici gestul nesportiv al lui Cristi Chivu, care l-a pocnit peste ureche pe Marco Rossi, in timp ce jucatorii se retrageau in aparare dupa o lovitura libere pentru Inter (la scorul de 0-0). N-a vazut nici arbitrul, insa Federatia italiana s-a autosesizat si l-a suspendat pe Chivu pentru nu mai putin de 4 etape, cea mai dura suspendare dictata anul acesta (nu o includem aici si pe cea a lui Mutu, bineinteles). 
Dupa meci, Chivu a aparut la conferinta de presa si, cu lacrimi in ochi a declarat: 
"Este greu de explicat ce am făcut. Mi-am pierdut luciditatea, pentru un moment. Vreau să îmi cer scuze în faţa lui Marco pentru ca am greşit grav faţă de el. Cu ultima urmă de demnitate rămasă, spun că mă simt ca un om de nimic. Mă simt foarte prost, nu am făcut niciodată aşa ceva. Îmi cer scuze în faţa tuturor şi celor doua fete ale mele care m-au urmărit la TV" 

N-am vazut in direct pumnul lui Chivu dar am avut ocazia sa citesc reportaje, anchete, analize medicale, si diverse opinii ale jurnalistilor romani. Unii il acuzau, altii ii gaseau circumstante atenuante, unul (nu dau nume, ca doar n-o sa le fac reclama acum) chiar l-a laudat, complet penibil, pentru ca ar fi "devenit in sfarsit fotbalist", ca si-a gasit agresivitatea. Fiecare incerca sa-si gaseasca un unghi cat mai original din care sa judece gestul lui Chivu sau sa-l psihanalizeze pe fundasul nostru. 



Si hop si eu, gata sa suflu in focul de paie, repede pana nu se stinge de tot; asta e,  jurnalistii (chiar si bloggerii, care se pare ca ii vor inlocui in curand - ziarele sunt pe cale de disparitie) sunt un fel de vulturi infometati care abia asteapta ca un animal (in cazul de fata un fotbalist) sa se impiedice pentru a sari cu totii pe el si a-l devora pana la saturatie. 


Nu ii iau apararea lui Chivu, insa nici nu ma simt cuprins de o indignare socata de faptul ca un asemenea fotbalist model a calcat stramb. Habar n-am ce-a fost in capul lui cand l-a lovit pe Rossi, nu stiu nici daca ala l-a provocat, nici daca lacrimile de la conferinta de presa au fost reale sau de crocodil. Stiu insa un lucru: Chivu e un fotbalist, bun, poate unul dintre cei mai buni fundasi din Europa; Chivu nu este insa un model pentru copiii Romaniei si nici nu cred ca isi doreste sa fie. 

"Ingerul" Chivu a fost construit de presa noastra, in primul rand in lipsa de altcineva, si in al doilea rand pentru a contrabalansa "diavolul" Mutu - e perfect pentru presa, care foloseste reteta hollywoodiana - publicul e simplu, are nevoie de bine si rau, de fotbalisti model care refuza cu indignare manelele la nunta si de fotbalisti golani. Problema e ca viata nu e alba sau neagra, in natura nu exista numai personaje pur pozitive sau negative, iar sportivii sunt doar oameni, nu sunt modele, oricat am incerca noi sa le idealizam imaginea. Fotbalistul Chivu joaca pentru el, pentru familia lui, pentru clubul care il plateste, si pentru nationala tarii sale. Poate ca joaca de placere, poate ca joaca pentru bani, pentru glorie, ca sa arate dusmanilor cine e cel mai tare, nu prea conteaza de ce joaca, important e sa o faca bine si sa-si ajute echipa sa castige meciuri. 

Stiu, e capitanul echipei nationale, si ar trebui sa fie un exemplu pentru mai tinerii sai colegi; nu cred insa ca nu doarme noptile gandindu-se ca Tamas n-o sa-l mai respecte pentru ca l-a pocnit pe Rossi; hei, poate chiar o sa-l respecte mai tare. E adevarat, oamenii cred ca au nevoie de eroi, iar sportivii sunt candidatii ideali pentru aceasta pozitie, chiar daca, de multe ori, sunt cel mai putin dotati de la natura pentru asa ceva. Parerea mea, insa, e ca nu avem nevoie de eroi, nu avem nevoie de ingerul Chivu, insa mai avem inca nevoie de fotbalistul Chivu. Avem nevoie de el la nationala Romaniei, avem nevoie de el pentru a ne putea lauda ca avem un roman la Inter, avem nevoie de el pentru amorul nostru propriu. Sper sa isi revina dupa acest incident si sa nu sufere consecinte mult mai grave decat etapele de suspendare. 

PS1: Nu vreau sa ma pripesc, insa am impresia ca zilele lui Chivu la Inter sunt numarate. Ce naiba se intampla cu fotbalistii romani in ultima vreme: Mutu e Mutu, Marica s-a certat cu antrenorul, Chivu da cu pumnul, parca ar fi dat strechea in toti. O fi iarna grea...


PS2: O fi ceva legat de varsta - vi-l mai amintiti pe Hagi cel violent de la sfarsitul carierei? 


PS1: Complet fara legatura cu subiectul, ati observat cat de mult seamana Chivu cu eroul principal din filmul lui Florin Serban, "Eu daca vreau sa fluier, fluier" (George Pistereanu)? Si arbitrul a fost in ton cu filmul: "Eu daca trebuie sa fluier, nu fluier". Scuze pentru jocul de cuvinte, n-am putut sa ma abtin. 


 vs 
    
 vs 


3 comments:

  1. faza cu Tamas a fost geniala!

    ReplyDelete
  2. Chivu a dat cu pumnul si a gresit! Ca e un construct media as fi si nu de acord. Vorbeste parca prea corect politic (stiu ca e o traducere barbara, dar alta nu imi vine), si uneori arata parca a tip dintr-o reclama la cumintenie! Cert e ca eu vreau de la Chivu sa fie metronom in Bosnia si sa transfere agresivitatea din pumn in alunecari! Daca se mai poate si un sut cum a dat cu Anglia e perfect! Chivu e nervos la Inter cred si pentru ca Leonardo il baga pe stanga! Nu e locul lui acolo! Chivu e in primii 8 fundasi centrali din lume! Pe stanga abia daca intra in primii 50!

    ReplyDelete